Acum câtiva ani (prin 1993-1994), un responsabil editorial bucurestean în trecere prin Paris mi-a cerut spre publicare un manuscris - un Journal, mai ales! I l-am trimis pe la începutul lui 1999, si am fost răsplătit, prin mai, cu un refuz umilitor, în maniera marilor editori occidentali: "Vă tin, asadar, manuscrisul la dispozitie." Iau, la rândul meu, act de situatia neroadă în care singur m-am plasat, zicându-mi că un editor din secolul privat e în dreptul lui să taie si să spânzure printre textele voluntar încredintate lui de un scriitor sau altul. Rămâne, cu toate astea uluitoare, în curtenitor brutala sa scrisoare, expedierea de tip ideologic, în fraze ce se acumulează ca în actul de condamnare dintr-un proces stalinian:
"Cred că duceti litota (sub regimul căreia păreti a-l fi scris) foarte departe, si anume până în vecinătatea ipocriziei. Fireste că faceti contrast cu genul de memorialistică azi în vogă, dar asta nu e neapărat în avantajul Dvs. (doar la Alexandru George am mai întâlnit ceva oarecum asemănător, care-si propune deliberat să arate că "obsedantul deceniu" nu fusese deloc obsedant, însă el suplinea lipsa politicului cu alte chestii, nu atât de egotiste ca la Dvs. si mai interesante, as zice).
Nu ascund asadar că mie personal notatiile Dvs. mi-au produs enervare: toate personajele literare pe care le frecventati atunci se dovedesc astăzi de nefrecventat (stiu, îmi veti spune că asa erau pe atunci, dar eu nu mă pot lepăda de înfătisarea lor actuală), iar stilul de viată pe care un literat îl avea în perioada acoperită de Jurnalul Dvs. era net privilegiat - lucru ce se înghite cu greutate astăzi, cel putin din punctul meu de vedere, iar dintr-al Dvs. nu se mai întelege de ce veti fi cerut exil politic în Franta."
Din fericire, nu toti cei ce au cunoscut acea epocă (între 1959 si 1972, în cartea de fată) aruncă a
