Dara-Lynn Weiss are regrete. Faptul că şi-a pus fata în vârstă de 7 ani la un regim sever, devenind cunoscută în cercurile sale de prieteni drept „mama care şi-a făcut de ruşine copilul când nu i-a dat voie să mănânce”, nu este unul dintre ele.
De fapt, a scris şi o carte („The Heavy: A Mother, A Daughter, A Diet”), lansată recent, în care îşi apără deciziile luate până acum. Este o versiune extinsă a articolul său publicat în „Vogue”, în primăvara trecută, de la care a pornit întregul conflict dintre Weiss şi masele de părinţi revoltaţi de decizia ei.
„Ştiu că sunt văzută drept un om rău, au fost multe dăţi în care am fost acuzată că sunt nebună, o mamă abuzivă şi chiar am ajuns să mă simt aşa. Dar a fost singura cale prin care am ştiut să-mi ajut fiica”, a spus aceasta pentru „Huffington Post”.
Căutarea a început când Bea, fiica lui Weiss, avea 3 ani şi a devenit clar pentru toată lumea că iubea mâncarea mai mult decât ceilalţi copii. În timp ce fratele ei mai mic cu un an, Dave, lua în greutate în jur de două kilograme pe an (între vârsta de 2 şi 6 ani), Bea lua dublu, mâncând aceleaşi mese cu el. La controlul făcut când avea 6 ani, Bea avea 1.30 metri înălţime şi 42 de kilograme, ceea ce însemna că, în termeni clinici, era obeză.
Dara-Lynn ştia că problema fiicei sale nu era junk food-ul, pentru că rareori avea parte de aşa ceva. „Putea să mănânce un pepene mai mic la o gustare, aşa că nu puteam decât să-mi imaginez cât de rău şi-ar fi făcut dacă îi dădeam snacks-uri”, îşi aminteşte mama controversată.
Speriată şi motivată de cifre, Dara-Lynn a căutat ajutorul unui doctor specializat în programe de nutriţie pentru copii, Joanna Dolgoff. Programul se baza pe numărarea caloriilor ingerate zilnic, sub forma unui joc, în care copiii erau răsplătiţi cu „alocaţii” roşii, verzi sau galbene în fiecare săptămână, dacă respectau regimul. Fapt