3.000 de militari vor patrula de săptămâna viitoare pe străzile din marile oraşe din Peninsulă, spre nemulţumirea Sindicatului poliţiştilor Ministrul italian de interne şi cel al
3.000 de militari vor patrula de săptămâna viitoare pe străzile din marile oraşe din Peninsulă, spre nemulţumirea Sindicatului poliţiştilor
Ministrul italian de interne şi cel al apărării au validat ieri decretul care autorizează desfăşurarea militarilor ce au rolul de a "consolida securitatea".
Măsura face parte din "Pachetul Siguranţă" aprobat recent de Senatul italian şi se va pune în practică pe o perioadă de şase luni.
Soldaţii care vor patrula pe străzile din oraşe precum Roma, Milano sau Verona provin din corpul de jandarmi, dar şi din marină sau de la forţele aeriene.
Ignazio La Russa, deţinătorul portofoliului apărării, a explicat că militarii nu vor avea "misiuni poliţieneşti", ci doar de siguranţă publică, având voie să aresteze numai persoane surprinse în flagrant delict.
La Russa a precizat că o treime din militari va proteja locurile considerate sensibile sau strategice (ambasade, consulate şi diverse alte instituţii), o altă treime va patrula alături de poliţie, pe străzile marilor oraşe, iar restul vor fi desfăşuraţi în centrele în care sunt aduşi imigranţii ilegali.
Sindicatul italian al angajaţilor din Poliţie (SILP) s-a declarat "total împotriva" adoptării acestei măsuri.
Sindicatul poliţiei se opune
"Soldaţii nu au nici îndemânarea şi nici armele potrivite pentru acest gen de sarcini, nu cred că trebuie să fie implicaţi în astfel de misiuni specifice poliţiei", este de părere reprezentantul din Milano al Sindicatului.
"Este pură demagogie securitară, puterea încearcă să militarizeze marile oraşe", susţin şi reprezentanţii opoziţiei.
Militarii vor fi dispuşi mai întâi la Roma, Milano, Napoli, Padov