Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Sfinţi" în paradis! După şapte ani, Southampton a revenit în Premier League

Publicat in Pro Sport, luni 14 mai 2012 ·

În 2005, Southampton lua drumul diviziei secunde, după 27 de ani de prezenţă în prima ligă engleză. Şapte ani mai târziu, la sfârşitul lunii trecute, "sfinţii" au ajuns din nou în paradis. Promovarea în Premier League a venit însă după o viaţă zbuciumată, cu retrogradări chiar până în divizia a treia şi intrarea în administrare.

Pentru cinefili şi istorici, Southampton e oraşul de unde a plecat Titanicul. Pentru fanii "Sportului Rege", asocierea se face cu o echipă care are culorile alb şi roşu şi cu Matthew Le Tissier, fotbalistul care nu ştia cum se ratează de la punctul cu var. Pentru suporterii Stelei, gruparea pe care favoriţii o eliminau, în toamna lui 2003, în primul tur al Cupei UEFA, după un egal în Anglia (1-1) şi o victorie la limită în Bucureşti (1-0). Cu ambele goluri ale roş-albaştrilor marcate de Claudiu Răducanu.

I-a salvat, dar a murit!

Southampton revine acum în elita fotbalului englez. După un parcurs dificil, dar cu o revenire spectaculoasă. În 2008-2009, nu se vedea nicio luminiţă la capătul tunelului. Din cauza problemelor financiare, "roş-albii" intrau în administrare, apoi retrogradau în League One (liga a treia)! A apărut însă salvatorul "sfinţilor", un om de afaceri germano-elveţian, Markus Liebherr (medalion), care a cumpărat echipa cu banii daţi pe un "chilipir" (suma n-a fost dezvăluită), iar destinul clubului de pe coasta de sud a Angliei s-a schimbat. N-au lipsit şocurile, precum moartea "samariteanului", în urma unui atac de cord, în vara lui 2010. Familia Liebherr a rămas însă aproape de club, iar, în aprilie 2012, Southampton s-a întors în Premier League. După promovări succesive.

"Cine are nevoie de Mourinho? Îl avem pe medic"

Tradiţia (echipă înfiinţaţă în 1885), arena modernă, "St. Mary" (2001), baza mare de fani şi o academie de juniori de tradiţie au fost mot

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 31 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 29 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 54 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°