Pe noul „pod de flori de peste Prut”, relansat în acest weekend de premierul Ungureanu, s-au „urcat” protestatarii. „Băsescu să ne facă cadou de 8 Martie demisia sa!”, a sugerat o femeie prezentă în faţa Universităţii „Al.I. Cuza”, locul unde a avut loc şedinţa comună a executivelor României şi Republicii Moldova. La manifestaţia antiguvernamentală ce a însoţit evenimentul, subliniat cu pompă ca fiind o premieră absolută în istoria bilaterală post-decembristă, au participat circa 100 de oameni purtând cu pancarte şi steaguri.
Pe toată durata întâlnirii „româno-moldovene”, care a durat circa patru ore, cei adunaţi în faţa Universităţii au strigat zeci de lozinci anti-guvernamentale şi anti-prezidenţiale: „Hoţii, hoţii”. „Băsescu nu uita, Iaşiul nu-i de partea ta!”. „Lasă-ne, lasă-ne, Băsescule”. „PD-L, UDMR, aceeaşi mizerie”. „Cea mai proastă guvernare, suntem muritori de foame”. „Afară cu Mafia”. „Jos Băsescu, jos, eşti un ticălos”. „Băsescu nu uita, noi îţi vrem demisia”. „Afară, afară, cu javrele din ţară”. „Băsescu trădător, Cuza domnitor”. „Afară, afară, trădători de ţară”. Oamenii purtau pancarte pe care scria: „Revoluţia decenţei”, „Somnul raţiunii ucide democraţia”, „România are cangrenă toată clasa politică”. Una dintre ele, mai specială, avea un desen sugestiv: cuvântul „nu” deasupra unui lacăt ce vrea să închidă o gură lângă care scria „Antena 3” - un mesaj de solidaritate pentru postul de televiziune luat recent în colimator de CNA.
„Nu trebuie să iasă aceiaşi bandiţi la alegeri…să protestăm în continuare!”
La un moment dat, protestatarii şi-au îndreptat tirul lozincilor împotriva fiicei preşedintelui Traian Băsescu: „Eba, nu uita, gramatica e a ta; româna-i tot aşa, ai înţeles ceva?”. Apoi au continuat: „aici ne veţi găsi în fiecare zi”. „Veniţi cu noi, nu daţi înapoi!”. „Aşa nu se poate, vrem anticipate”. „Bucureşti nu ui