Revenim, iată, în atenţia Europei cu noi infracţiuni comise de cetăţeni români în Italia. Departe de a fi rezolvată, situaţia pare să escaladeze: Guvernul italian se gîndeşte să dea liber organizării de patrule cetăţeneşti – care vor căpăta rapid rol de „vendetta“ locală –, iar grupurile extremiste, deşi puţin numeroase, îşi fac simţită prezenţa. Politicienii italieni de dreapta încearcă să cîştige capital politic de pe urma acestei situaţii. Iar greşeala majoră a statului român este că atacă tocmai această încercare de politizare a situaţiei. În loc să caute sursa reală a comportamentului propriilor cetăţeni peste hotare, statul român alege calea victimizării în faţa unui proces de care politicienii autohtoni nu sînt deloc străini, acela al folosirii unui context social în scopul unui cîştig de imagine. O altă greşeală a statului român este aceea că se fereşte să declare deschis că are o problemă cu etnia romă, din rîndul căreia provin majoritatea infractorilor de peste hotare. De teamă să nu fie declaraţi rasişti, oficialii români ocolesc acest subiect, muşamalizînd, în definitiv, o problemă locală: în România, etnia romă nu a putut fi integrată niciodată în societate, iar statul a eşuat în a găsi soluţii viabile. Şi, pentru că statul şi societatea nu şi-au dorit niciodată, cu adevărat, să-i integreze, nici romii nu îşi doresc, cu adevărat, să fie integraţi. În covîrşitoarea lor majoritate, romii aleg, cu bună ştiinţă, să se situeze în afara societăţii, în afara legii şi în afara regulilor de convieţuire. Oricît de tolerant ai încerca să fii, nu poţi să nu constaţi că, în mare parte, comportamentul romilor de rînd nu are legătură cu vreo tradiţie etnică moştenită, ci cu lipsa de respect pentru semeni, pur şi simplu. Nu cred că există vreo tradiţie romă a urinatului în plină stradă, a distrugerii compartimentelor de tren, a omorului sau a violului. Conside