Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patul anticutremur

Publicat in Jurnalul, duminică 22 august 2010 ·

Un chinez de 66 de ani a inventat un pat care se transformă într-un minibuncăr la primele unde seismice şi asigură protecţie totală ocupantului său, în cazul prăbuşirii imobilului.

Wang Wenxi a făcut demersurile pentru brevetarea invenţiei sale, care este în stare să salveze o viaţă chiar sub ruinele construcţiilor din cărămidă sau beton, dacă acestea sunt case fără nici un etaj sau cu puţine etaje.

Când începe cutremurul, o placă grea şi foarte rezistentă se ridică automat deasupra patului şi creează un ascunziş ermetic, care îi permite ocupantului să supravieţuiască sub ruine până când este găsit de echipale de salvare. Patul-buncăr este prevăzut şi cu un megafon, pentru comunicarea în afară, care poate fi, deopotrivă, înlocuită sau dublată şi de un ciocan cu care se lovesc pereţii buncărului. Wenxi a prevăzut fiecare extremitate a patului său cu un spaţiu de depozitare a proviziilor de apă şi hrană pentru câteva zile.

În multe regiuni ale Chinei se produc frecvent cutremure de pământ, adesea puternice, cu efecte catastrofale. Cele mai recente seisme de acest gen au fost cel din 2008, cu epicentrul în Wenchuan, resimţit puternic în Sichuan, care a făcut 87.000 de morţi, iar în aprilie, un altul produs în Yushu, în provincia Qinghai, s-a soldat cu 2.700 de morţi.

Un chinez de 66 de ani a inventat un pat care se transformă într-un minibuncăr la primele unde seismice şi asigură protecţie totală ocupantului său, în cazul prăbuşirii imobilului.

Wang Wenxi a făcut demersurile pentru brevetarea invenţiei sale, care este în stare să salveze o viaţă chiar sub ruinele construcţiilor din cărămidă sau beton, dacă acestea sunt case fără nici un etaj sau cu puţine etaje.

Când începe cutremurul, o placă grea şi foarte rezistentă se ridică automat deasupra patului şi creează un ascunziş ermetic, care îi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 16 minute
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum o ora
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 23 minute
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Klaus Iohannnis va avea discuţii

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum o ora
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Victor Angelescu confirmă: „Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va mai fi prelungit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a anunțat încetarea colaborării cu președintele clubului, Daniel Niculae, implicat în dosarul materialelor pirotehnice introduse în stadion. Victor Angelescu, acționar Rapid

Marcel Ciolacu a fost primit de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan

Mediafax acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu este primit, ţmarţi, la ora transmiterii ştirii, la în Curtea Palatului Prezidenţial din Ankara, de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. De la ora 17.00, cei doi oficiali vor participa la ceremonia de semnar

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

12°/27°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°