Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrânceni, împreună putem salva vieţi!

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 7 ianuarie 2013 ·

Cadrul legislativ actual le permite vrâncenilor să ajute la îmbunătăţirea sistemului sanitar. Asociaţia „Salvaţi o viaţă” îşi propune să cumpere, cu veniturile direcţionate de vrânceni, aparatură medicală performantă pentru Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea.

Conform cadrului legislativ actual, cei care doresc să sprijine Asociaţia „Salvaţi o viaţă” o pot face, în funcţie de categoria din care fac parte. Societăţile comerciale o pot face prin sponsorizare, în baza Legii nr. 32/1994 , aceste sume fiind deductibile conform art.21 din Codul fiscal în limita a 20% din impozitul pe profit datorat. Persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente pot efectua sponsorizări conform art. 48 din Codul fiscal, iar salariaţii prin redirecţionarea a 2% din impozitul anual.

Membrii Asociaţiei îi îndeamnă pe vrânceni să aleagă oricare dintre aceste opţiuni pentru a veni în sprijinul Asociaţiei. „Alegând o formă de sponsorizare sau de redirecţionare a 2% din impozit către Asociaţia noastră, veţi contribui la îmbunătăţirea sistemului sanitar în faza prespita-licească”, transmite Emilia Ştefănescu, preşedintele Asociaţiei. „Stă în puterea noastră, a tuturor, să contribuim cu o lacrimă pentru a alina oceanul durerii celorlalţi!”, spune şi asistenta medicală Marinela Nica, membră a Asociaţiei.

Codul de identificare fiscală al Asociaţiei „Salvaţi o viaţă” este 27802227, iar contul bancar RO45CRCOX400100000242035.

Cadrul legislativ actual le permite vrâncenilor să ajute la îmbunătăţirea sistemului sanitar. Asociaţia „Salvaţi o viaţă” îşi propune să cumpere, cu veniturile direcţionate de vrânceni, aparatură medicală performantă pentru Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea.

Conform cadrului legislativ actual, cei care doresc să sprijine Asociaţia „Salvaţi o viaţă” o pot face, în funcţie de categoria din care fac p

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 47 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 31 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 49 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 33 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°