Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci persoane puse sub învinuire în dosarul privind agresarea ministrului Barbu. UPDATE

Publicat in Gandul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Cinci persoane au fost puse sub învinuire în dosarul în care se fac cercetări privind incidentul în care a fost agresat ministrul Culturii, Daniel Barbu, acestea fiind citate pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile şi a fi audiate, informează, miercuri, Parchetul Judecătoriei Sectorului 3.

UPDATE ora 12.00 Printre cei puşi sub învinuire se află Claudiu Crăciun, lector la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, care a confirmat acest lucru pe contul său de Facebook.

„Mâine la ora 9.00 merg la secţie. Mi s-a făcut dosar penal pentru ultraj. Asta pentru că am strigat în seara respectivă ''Demisia'' şi ''Vrem cultura, nu cianura''. Voi recidiva la toate acţiunile de protest care vor urma. Indignaţi, nu intimidaţi. Nici de dosare dubioase şi nici de provocarile jandarmeriei”, a scris Claudiu Crăciun pe constul său de Facebook.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, cele cinci persoane au fost citate pentru a li se aduce la cunoştinţă învinuirea în cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, cu prilejul participării, în 17 octombrie, la un protest neautorizat în Centrul Vechi al Capitalei.

De asemenea, cele cinci persoane puse sub învinuire urmează să fie audiate, arată Parchetul Judecătoriei Sectorului 3, într-un comunicat de presă remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Cele cinci persoane au fost citate de poliţişti de la Serviciul Investigaţii Criminale - Poliţia Sector 3, sub îndrumarea procurorilor Parchetului Judecătoriei Sectorului 3.

"Pentru garantarea dreptului la apărare al învinuiţilor, alte date (inclusiv numele învinuiţilor şi momentul audierii) nu pot fi făcute publice în acest moment", a precizat sursa citată.

În 25 octombrie, Claudiu Crăciun şi Alexandru Alexe au dat declaraţii la Secţia 10 de Pol

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°