Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul sună rău » ”Tricolorii mici” au obţinut doar un egal cu Kazahstan

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 3 iunie 2011 ·

Alibec a ratat un penalty în repriza secundă, iar elevii lui Săndoi nu au reuşit să treacă de modesta naţională a kazacilor.

Dacă la precedenta campanie de calificare Emil Săndoi a preferat jucătorii din campionatul autohton, pentru preliminariile Campionatului European din 2013 selecţionerul Naţionalei Under 21 mizează şi pe stranieri. Portarul Dinu de la Espanol, Mladen de la As Roma, Stoian de la Pescara şi Alibec de la Inter au început titulari noua campanie de calificare la un turneu final.

La Mladen s-au simţit cel mai tare emoţiile. Stoperul "giallorosso" s-a bîlbîit la prima minge din propriul careu şi kazahul Lunin a trecut pe lîngă deschiderea scorului (2). Chiar dacă, de la marginea terenului, Emil Săndoi le-a explicat pe îndelete jucătorilor cum să atace, singurele ocazii ale noastre au venit din faze fixe. Mai întîi, Alibec a tras peste din lovitură liberă de la 25 de metri (18), după care fundaşul Muth a pus "capul" alături la centrarea lui Răduţ (25). Nici oaspeţii nu au fost mai productivi şi doar din întîmplare mingea lovită de acelaşi Lunin, din preajma punctului cu var, a căzut pe plasă (32).

Alibec a înălţat zmeul de la 11 metri

Partea secundă a început în aceeaşi notă de uşoară dominare a tricolorilor, dar fără faze de poartă. Am primit însă un penalty (53). Paul Anton a trimis o minge telefonată spre careul advers, Cosmin Matei i-a luat faţa unui fundaş kazac şi a fost busculat de portarul Otarbayev. Lovitura de pedeapsă a fost executată de Alibec, defectuos, mult peste. Masaţi în propria jumătate, kazacii puteau da lovitura pe contraatac, dar Dinu s-a interpus, în doi timpi, la şutul lui Tagybergen de la marginea careului mare (61). Ratarea penalty-ului, dar şi egoismul de care a dat dovadă în final i-a atras lui Alibec antipatia publicului. Atacantul lui Inter a fost individualist în mai multe rînduri

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°