1. Ca să creezi unităţi spitaliceşti cu specialişti competenţi, responsabili şi stabili, trebuie să existe în primul rând oameni (profesionişti în domeniu) care să vrea să te înveţe, să ştie să o facă, să fie capabili de a-şi transmite ştiinţa mai departe cu dăruire şi profesionalism (există multe „găuri negre“ în foarte multe specialităţi, de exemplu, chirurgi care să execute cu precizie paratiroidectomii subtotale la pacienţii renali cronici în stadiul dialitic). (...)
2. Nevoia de a se concepe cursuri de conduită, de etică şi deontologie profesională, cursuri de limbaj şi atitudine, cu alte cuvinte, un „ghid de bune maniere“ pentru toţi cei care doresc să-şi desfăşoare activitatea în spitalele româneşti, în şcolile româneşti, în cabinetele medicale, policlinici, oriunde este vorba de om şi de suferinţa lui morală şi/sau psihică. Acest Ghid de bune maniere l-aş situa pe primul loc ca test eliminatoriu pentru toate gradele profesionale (medici, asistente medicale, personal auxiliar, oameni de protecţie şi pază etc.). 3. Ar fi de preferat să se înfiinţeze unităţi sanitare specializate pentru îngrijirea pacientului oncologic operat şi neoperat, dar supus chimioterapiei şi/sau radioterapiei, pacient care trece cu foarte rare excepţii prin efectele importante ale acestor terapii – parcurs care trebuie tranzitat cu o suferinţă cât mai mică, demn şi moral – suferinţă pe care numai terapeutul intensivist le poate corecta şi controla. În felul acesta, terapiile intensive generale şi de îngrijiri postoperatorii nu vor mai fi colmatate pentru perioade lungi de timp. 4. Alegerea şi numirea şefului de secţie ar trebui să se facă pe criterii serioase, juste, pornind de la pregătirea nu numai profesională, dar şi umană, caracterială. Se subînţelege că el Publicitate imin din start alte „criterii“… 5. Până unde se poate întinde puterea de decizie medicală a şeful