Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai puţini bani decât în 2010 la Gala Inocenţii. Află de ce sunt mulţumiţi, totuşi, organizatorii

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 ·

Cea de-a cincea ediţie a Galei Moş Nicolae pentru copiii cu dizabilităţi organizată de Fundaţia Inocenţii a reui să adune peste 47.000 de lei pentru copiiicu probleme. Deşi suma acoperă doar o treime din necesarul copiilor cu dizabilităţi din judeţ, organizatorii sunt foarte mulţumiţi de rezultate

Suma totală adunată în urma Galei Moş Nicolae pentru copiii cu dizabilităţi în 2011 s-a ridicat la 47.075 de lei, mai puţin decât anul trecut, dar organizatorii sunt mulţimiţi.„ Au fost mai mari costurile cu organizarea de anul acesta. Masa şi bandul au costat mai mult şi de aceea am rămas cu ceva mai puţini bani decât în 2010. Dar este de apreciat faptul că am avut cel mai mare număr de participanţi la gală din cele cinci ediţii, circa 190 de persoane", explică Marin Mic, directorul executiv al Fundaţiei Inocenţii. Organizatorii spun că banii adunaţi pe data de 8 decembrie pot să acopere în jur de o treime din costul total al celor două programe destinate unui număr de 80 de copii cu dizabilităţi, pe parcursul unui an. Totuşi, Gala a avut şi părţi foarte bine, pentru că s-au legat colaborări pentru viitor, ceea ce spune Marin Mic este mai important decât banii adunaţi în urma evenimentului. „de exemplu doi stomatologi din Bistriţa şi-au pus serviciile în slujba acestor copii ceea ce este foarte important pentu că de foarte mulţi ani căutăm pe cineva care să facă asta. Aceşti copii au probleme foarte mari cu dantura şi deocamdată în Bistriţa nu există stomatologi care să poată să lucreze cu ei deoarece au nevoie de anestezie totală şi intervenţiile sunt mult mai complicate. Aceşti doi medici ne-au spus că vor face cursuri cu doi conferenţiari la Cluj şi apoi vor veni să-i ajute pe copiii noştri", susţine Mic.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 41 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 33 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 37 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 19 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°