Un nou punct de atracţia pe Transfăgărăşan. Turistii şi iubitorii sporturilor extreme se vor putea bucura de sâmbătă, 29 iunie, de un uriaş Parc de aventură construit în apropiere de Bâlea Lac.
"Parcul din lemn" este construit pe Transfăgăraşan, langa Cabana Conacul Ursului, la aproximativ 50 km de Barajul Vidraru şi 12 kilometri de Balea Lac. Locul de distracţie a fost conceput de alpinistul Relu Nica, unul dintre cei mai experimentati constructori de parcuri de aventura din Romania.
Parcul de aventura este compus din doua trasee de aventuri prin copaci (ropes courses, canopy tour), unul de adulti si unul de copii şi este dotat cu un poligon de pregatire militara si unul pentru tir cu arcul, dar si o tiroliana peste rau.
"Pentru construirea parcului am folosit în total 1 km de cablu de otel pe care l-am fixat şi modelat cu ajutorul a 1.000 de piese metalice şi corzi. M-am bazat pe experienta pe care am acumulat-o in 23 de ani ca alpinist utilitar şi 13 ani ca salvamontist", spune Relu Nica, realizatorul parcului de aventura.
Locaţia se deschide sâmbătă, 29 iunie, când se va face o demonstratie pentru parcurgerea fiecarui traseu. Parc a fost conceput pentru aventura, loc de recreere, expozitie de sculpturi in aer liber şi pentru a găzdui workshop-uri de cioplit si sculptat.
Doua ture in poligon costa 25 de lei, la fel şi o tura pe traseu. Pentru cei mici, pretul unei ture este 20 de lei, pentru tiroliana se platesc 15 lei (doua traversari), iar pentru tir 10 lei-10 sageti.