Peste jumătate dintre fanii sportului care au aplicat online pentru bilete la Jocurile Olimpice din Londra, de anul viitor, nu au reuşit să-şi procure tichete, scrie Daily Mail.
1,8 milioane de oameni au depus 20 de milioane de cereri, pentru cele 6,6 milioane de bilete disponibile. 55% dintre doritori nu au reuşit să-şi procure niciun bilet, notează sursa. Aceştia vor avea însă prioritate în momentul în care se va suplimenta numărul de tichete.
Singurele bilete sigure, cele cu preţuri astronomice
Singura metodă pentru cei care vor să aibă un loc asigurat la JO este să plătească 27.000 de lire (30.200 de euro), atât cât costă biletul VIP la finala probei de 100 de metri. Asta înseamnă 3.000 de euro pe secundă, in condiţiile în care câştigătorul va face o cursă de aproximativ 10 secunde, scrie sursa.
Licitaţia pentru bilete a început pe 15 martie
Începând cu 15 martie, de când s-a dat startul la licitaţii, s-au epuizat toate biletele pentru ceremoniile de deschidere şi de închidere a Jocurilor şi pentru toate probele de atletism.
"Înţelegem dezamăgirea oamenilor, dar cei care nu şi-au putut procura bilete în prima fază vor avea prioritate la cea de-a doua, care începe luna aceasta. Totuşi, mai sunt sute de mii de bilete valabile, pentru meciurile de baschet, hochei şi volei", a declarat un purtător de cuvânt al Comitetului de organizare a JO 2012.
Stadionul Olimpic
Organizatorii au pregătit şi două "pachete speciale", pentru zece persoane, care includ bilete la ceremonii, plus alte patru, respectiv nouă seri pe Stadionul Olimpic. Cele două pachete costă 302.000, respectiv 554.000 de euro. În aceste preţuri astronomice sunt incluse vinurile şi alimentele de lux, servite pe stadion.
Un milion de oameni vor la finala la 100 m, deşi stadionul are "doar" 80.000 de locuri
Spre deosebire de alte licita