Regizorul a explicat pentru "Evenimentul zilei" cum de a făcut cu uşurinţă tranziţia de la documentar la lungmetraj de ficţiune, fără cuvinte şi pe baze matematice.
S-a aflat la Bucureşti cu ocazia evenimentului "Les Films de Cannes à Bucarest" (18-21 octombrie). La debutul său în lungmetraj, "Schastye moe/My joy" (selectat în competiţia de pe Croazetă, 2010), a colaborat cu directorul de imagine Oleg Mutu şi cu actorul Vlad Ivanov. Cineastul a vorbit pentru "Evenimentul zilei" despre structura muzicală şi matematică a cinemaului.
EVZ: Declaraţi într-un interviu că aţi încercat să spuneţi o poveste de dragoste în "Schastye moe/ My joy" şi v-aţi ales cu un kalaşnikov de film...
Serghei Loznitsa: Era o glumă. Te-apuci să scrii un scenariu şi întâi mergi pe mâna raţiunii. Apoi, încetul cu încetul, subconştientul începe să câştige teren şi povestea se schimbă radical. Când faci legătura între diferite fire narative prin rimă, ca în poezie, sau prin variaţiuni ale aceleiaşi teme, ca în muzică, poţi spune mult mai multe decât printr-o naraţiune lineară. Desigur că în "Schastye moe/My joy" povestea nu e uşor de urmărit, dar, dacă descoperi cheia, lucrurile nu mai sunt atât de dificile.
Pentru mine cinemaul este unul din modurile în care poţi descrie realitatea şi totodată modul în care o vedem. Modul în care o vedem schimbă realitatea, iar realitatea schimbă modul în care o vedem, nu le poţi separa decât într-un mod abstract şi atunci pierzi una dintre jumătăţi. Poţi să spui că filmul meu are o structură muzicală sau una matematică...
Aţi afirma atunci că "Schastye moe/My joy" e o teoremă?
Da, orice film cu adevărat întreg, cu adevărat încheiat, este o teoremă. Nu o poţi rezolva exclusiv dintr-o direcţie. Creştinismul sau budismul, astea sunt axiome. Dacă accepţi o premisă, construieşti modul de existenţă a unei lumi
