Recital fermecator
Una din actritele iubite de marele public,
Rodica Popescu Bitanescu, investeste talentul sau comic deosebit, dublat de un simt dramatic aparte
si trece cu brio examenul unui "one-woman show", interpretand "Scrisorile" lui Tudor Musatescu.
Noi, femeile, avem o singura varsta, tanara".
(Replica
din recital)
Este surprinzator cum o actrita de mare popularitate ca Rodica Popescu Bitanescu sa aleaga calea realizarii unui "one-woman show" original, de un ceas si jumatate, care solicita eforturi de adaptare la cerintele unui altfel de spatiu de joc. Actrita si-a dorit si a reusit sa dovedeasca publicului ca detine comoara unui talent special, capabil de performante. Prezenta obisnuita in marile sali de spectacol, cat si pe micile ecrane, Rodica Popescu Bitanescu alege acum "Sala 99" a Teatrului National "I.L. Caragiale", o sala mica, intima, cu 99 de locuri, care obliga la concentrare, naturalete pentru pastrarea unei relatii interactive cu spectatorii ce sunt in imediata apropiere a interpretului. "Sala 99" solicita un alt fel de stil de joc, in care dominant este firescul, iar orice exagerare aduce prejudicii interpretarii. Actrita se adapteaza in "Rendez-vous" cu perfectiune noilor conditii.
Cu respect pentru cerintele repertoriale ale unui teatru national actrita a ales ca text pentru un "one-woman show", "Scrisorile" lui Tudor Musatescu, un stimat "clasic" al dramaturgiei noastre. Scrierea este savuroasa prin rafinata satira la adresa mai multor personaje "femenine" de conditii sociale diferite, nelipsind si accente dramatice sensibile. Materialul este generos ca oferta prin tipologiile propuse interpretarii, iar actrita, atent indrumata de regizorul Victor Moldovan (caruia ii apartine si reusita scenografiei si alegerii ilustratiei muzicale), descifreaza cu verva sclipit