Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi începe o săptămână de discuţii în care liderii lumii vor căuta soluţii pentru resuscitarea creşterii economice

Publicat in Ziarul Financiar, luni 21 ianuarie 2013 ·

Cu temă de discuţii "dinamismul re­zis­tent", aproximativ 50 de şefi de state şi de guverne, 300 de miniştri şi peste 1.000 de preşedinţi şi directori exe­cu­tivi de bănci şi companii de tot felul vor diseca în această săptămână la Forumul Eco­nomic Mondial, în pitoreasca staţiune montană elveţiană Davos, problema resuscitării economiei globale.

Dar săptămâna începe cu prima reuniune din 2013 a miniştrilor de finanţe din zona euro care de doi ani duc o luptă lipsită de dinamism cu o criză care încă rezistă. Ei vor vorbi despre înfiinţarea unui supraveghetor unic al sistemului bancar european, o armă contra crizelor viitoare.

În faţa elitei lumii politice şi de afaceri, pre­mie­rul rus Dmitri Medvedev, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic David Ca­meron vor ţine discursuri centrate, probabil, pe efor­turile de a proteja şi impulsiona revenirea ti­midă a activităţii economice globale, scrie The Eco­nomic Times. Agenda va fi completată de conflictele din Siria şi Mali.

Criza din zona euro va fi, cu siguranţă, unul dintre subiectele fierbinţi ale evenimentului, care va dura de pe 23 până pe 27 ianuarie. Organizatorii au spus că reuninea de anul acesta se va concentra pe con­soli­darea sistemului economic global astfel încât aces­ta să reziste şi să-şi revină rapid în urma unor şo­curi bruşte, precum turbulenţele din zona euro. Dar spre deosebire de anul trecut, când teama că uniu­nea monetară europeană se va prăbuşi era foar­te puternică, discuţiile de anul acesta au loc într-o atmosferă de calm pe pieţele de fi­nanţare, ceea ce trezeşte optimism şi spe­ran­ţă că Europa reuşeşte să ţină criza datoriilor su­verane sub control.

Premierul italian Mario Monti şi pre­şe­din­tele Băncii Centrale Europene Mario Draghi vor vorbi despre viitorul zonei euro, iar directorul executiv al Fondului Mo­netar Internaţional Christine Lagarde va pr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 57 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 56 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum o ora
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum 33 minute
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Tomac: România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime

Mediafax acum 26 minute
„Pesediştii roşii şi galbeni se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim. Să spunem însă adevărul! Aceasta nu e nicio decizie politică revoluţionară pentru piaţa forţei de muncă. România este obligată să transpună în legislaţia na

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°