Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI şi criza zonei euro au umbrit primăvara arabă

Publicat in Romania Libera, vineri 27 mai 2011 ·

Liderii marilor puteri mondiale s-au reunit în Franţa, în mica staţiune balneară Deauville, pentru summitul G8 consacrat revoluţiilor arabe, dar dominat de succesiunea la conducerea FMI şi de criza datoriei Greciei.

Dacă marile dosare economice sunt tratate de acum la nivelul G20 cu statele emergente, „clubul G8" îşi caută o nouă legitimitate şi a păstrat problemele geopolitice şi de securitate şi a invitat la reuniune şi alţi şefi de stat şi de guvern din lume. Motto-ul summitului din acest an este „O lume nouă, o idee nouă", iar tema centrală a dezbaterilor este susţinerea primăverii arabe. Şefii de stat şi de guvern din SUA, Rusia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada şi Japonia au avut aseară prima dezbatere pe această temă, preşedintele american, Barack Obama, şi premierul britanic, David Cameron, evocând un vast program de susţinere politică şi economică destinat ţărilor în tranziţie democratică, în principal Tunisia şi Egipt. Preşedintele ţării-gazdă, Nicolas Sarkozy, doreşte să facă din acest summit un „moment fondator" al unei relaţii noi între ţările arabe şi marile puteri. Mai marii lumii doresc şi accelerarea tranziţiei în Libia, unde sunt angajaţi militar, şi în Siria.

Înaintea abordării primăverii arabe, liderii G8 au participat la un dejun de lucru consacrat economiei globale, crizei euro şi securităţii nucleare. Alte două subiecte sensibile se află atât pe masa de lucru a summitului, cât şi în cadrul întrevederilor bilaterale între lideri - mijloacele de relansare a procesului de pace israeliano-palestinian şi succesiunea la conducerea FMI după scandalul Dominique Strauss-Kahn.

FMI, jocuri de culise

Parisul şi partenerii săi europeni speră într-un semnal pozitiv pentru candidatul lor, ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, în timp ce ţările emergente, care se opun unei numiri cvasiautomate a un

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Intesa Sanpaolo finalizează achiziția First Bank. Grupul își dublează astfel prezența în România

HotNews acum o ora
Intesa Sanpaolo a finalizat cu succes achiziția grupului românesc First Bank S.A. (România) de la fondul privat de investiții cu sediul în SUA J.C. Flowers & Co, potrivit unui comunicat al băncii transmis vineri. Marco Elio Rottigni Intesa Sanpaolo

ANPC a controlat aproape 1.000 de operatori economici care comercializează jucării, la aproximativ 90% fiind constatate nereguli/ Au fost date amenzi de peste patru milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat aproape 1.000 de operatori economici care comercializează jucării şi au dat amenzi de peste patru milioane de lei.

Vin banii pentru milioane de români. Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranşă

Mediafax acum o ora
„Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei va începe din data de 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încarcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25

Reacția Casei Albe, după ce Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York

Ziare.com acum 7 ore
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

ANM: Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Ce regiuni sunt vizate

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o atenționare nowcasting tip Cod galben de furtuni. Avertizarea vizează ploi torențiale, vijelii și grindină pentru județele Maramureș, Cluj, Satu Mare și Sălaj. Localitățile vizate de aver

Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă ca să facă un video: "Eu nu fac politică de nicio culoare"

HotNews acum o ora
Poliţistul Valer Kovacs, care este anchetat de IGPR după Diana Şoşoacă s-a filmat pe motocicleta lui din dotare, spune, într-un live pe Facebook în care cere susținerea oamenilor, că filmarea senatoarei „nu e un mesaj de propagandă politică”. Diana

Ciucă spune că nu s-a discutat în coaliţie despre majorarea pragului de neimpozitare a pensiilor

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, declară despre majorarea salariului minim că a fost o decizie aprobată în coaliţie iar motivul pentru care s-a transferat pentru săptămâna viitoare a fost menţinerea nivelului amenzilor la la salariul minim de 3.300

ISU Argeș - 1 Iunie, Ziua Copilului

Ziua Constanta acum 2 ore
COMUNICAT DE PRESĂ 1 Iunie, Ziua Copilului Cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, salvatorii argeșeni vor fi, din nou, în rândul copiilor. Cu această ocazie, în data de 1 iunie, intervalul orar 10:00-14:00, în Parcul

Până în 3.000 de cetăţeni români din străinătate s-au înregistrat, din aprilie şi până în prezent, pentru a vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare şi prezidenţiale

News.ro acum o ora
Un număr de 1.420 cetăţeni români care se află în străinătate s-au înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), din luna aprilie şi până vineri dimineaţă, pentru a vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 2024 şi 1.471 pentru

Când vine CANICULA în România. ANM a emis prognoza meteo pe luna iunie

Gandul acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru prima lună a verii. Potrivit meteorologilor, luna iunie va aduce temperaturi ridicate în România. Săptămâna 3 – 10 iunie Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate de

Vremea

București
acum

29°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

28°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/30°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

18°/25°