Acoperă necesarul de proteine de calitate în Post, reduce riscul bolilor de inimă şi menţine creierul în formă – de aceea, ar trebui să nu treacă nicio săptămână fără să mâncăm peşte. Totuşi, trebuie să ştii că unele sortimente conţin cantităţi mai mari de mercur, care se poate acumula în organism, cu efecte nocive pe termen lung.
În exces, mercurul (care poate pătrunde în organism prin consumul de peşte contaminat, dar şi prin contactul cu mediul înconjurător, acest metal lichid găsindu-se, în diverse concentraţii, în pământ şi în apă) se acumulează în organism şi poate determina afectarea pe termen lung a sistemului nervos.
Mercurul rezultat din poluare (prelucrarea metalelor, a cărbunelui, reziduurile medicale, mineritul) şi cel care se găseşte în mod natural în atmosferă ajunge în oceane, lacuri şi în apele curgătoare, unde contaminează peştii şi celelalte creaturi marine şi este convertit în forma toxică pentru organism numită metilmercur.
Mai ales peştele oceanic, de mari dimensiuni, conţine cantităţi crescute de mercur, spun specialiştii. Peştii ajunşi la maturitate, cu un nivel crescut de grăsime acumulează mai mult mercur în ţesuturi decât peştele puiet, mai slab. Din nefericire, metalele grele, cum este mercurul, nu pot fi distruse prin prepararea termică.
Peştii şi fructele de mare cu cele mai mici cantităţi de mercur sunt: scoicile, anşoa, heringul, macroul, păstrăvul, plătica, sardinele, stridiile, bibanul, scrumbia, calamarul, somonul, somnul.
Crapul, peştele undiţar, codul au un conţinut mediu de mercur – gravidele şi copiii ar trebui să-l mănânce în cantităţi mici.
Cantităţi mari de mercur se găsesc mai ales în: tonul de mari dimensiuni, peştele-spadă, rechin, macroul regal, macroul spaniol.
Atenţie, copii şi gravide!
Expunerea la mercur poate afecta dezvoltarea neurologică a fătului şi, de aceea,