Cozi interminabile, organizare neglijentă, public resemnat – asta a fost ieri într-un oficiu. În rezolvarea problemei care mă interesa, erau desemnate două ghișee, dar era deschis, bineînțeles, numai unul. Un băiat s-a certat cu femeia de după geam: ”Și să stau din nou la rînd?” ”Nu, nu!”, a răspuns femeia iritată. Desigur, clientul a trebuit să stea încă o dată.
Cei din rînd l-au admonestat eventual pe vreunul dintre clienți, au șușotit împotriva sistemului, dar în definitiv, ”asta e, ce să-i faci”, n-au ajuns să urle sau să se revolte.
Atunci am înțeles: problema nu e că ”mămăliga nu explodează.” Poate exploda, depinde. Problema e că statul, oficialitățile, drepturile sunt lucruri atît de impersonale. Un român sadea poate să se răstească la vecinul lui, dar nu poate zbiera în numele sau împotriva unei noțiuni abstracte. Pe vecin îl iartă după aceea, nemaivorbind de faptul că și vecinul îl iartă pe el. Statul și ceilalți sunt impersonali și îndepărtați.
În încăpere, era zgomot, vacarm, haos, aer stătut. Și oameni sceptici, obișnuiți pînă peste cap cu toate astea.
Cozi interminabile, organizare neglijentă, public resemnat – asta a fost ieri într-un oficiu. În rezolvarea problemei care mă interesa, erau desemnate două ghișee, dar era deschis, bineînțeles, numai unul. Un băiat s-a certat cu femeia de după geam: ”Și să stau din nou la rînd?” ”Nu, nu!”, a răspuns femeia iritată. Desigur, clientul a trebuit să stea încă o dată.
Cei din rînd l-au admonestat eventual pe vreunul dintre clienți, au șușotit împotriva sistemului, dar în definitiv, ”asta e, ce să-i faci”, n-au ajuns să urle sau să se revolte.
Atunci am înțeles: problema nu e că ”mămăliga nu explodează.” Poate exploda, depinde. Problema e că statul, oficialitățile, drepturile sunt lucruri atît de impersonale. Un român sadea poate să se răstească la vecinul lui, dar nu poat