Tot mai des liniile nevăzute care ar trebui să ne ajute să ne orientăm în existenţa cotidiană, limite trasate de educaţie şi de regulile făcute de noi înşine pentru a ne ordona traiul în comun sunt încălcate, depăşite uneori chiar brutal.

Pentru cei ce le văd şi le respectă este extrem de greu să înţeleagă cum de subspecia care nu le vede, sau dacă le vede nu le bagă în seamă, a ajuns atât de numeroasă şi cum de semenii noştri pe care i-am însărcinat să vegheze aceste graniţe nu îşi fac treaba. Parcă am trăi în mijlocul unei pandemii de anomie, mai rău decât ştrumfii, cu cât înţelegem mai puţin din ceea ce ni se spune, cu atât mai mult bat câmpii cei care nu respectă limitele, cu cât înţelegem mai puţin ceea ce ni se întâmplă, cu atât suntem mai împinşi în ceaţă. Se spune ca noi am fost creaţi pentru a fi iubiţi, la rândul nostru am creat obiecte pentru a ne folosi de ele...

Astăzi ne-am ataşat de obiecte, le iubim peste măsura şi ne folosim de semenii noştri pentru a ne atinge scopul: puterea discreţionară şi, dacă se poate, definitivă, pentru că despre responsabilitate nici nu poate fi vorba, aceasta fiind ea însăşi o limită, deci inacceptabilă. Am lăsat tot mai mult instinctele să ne conducă viaţa pentru că ele nu mai sunt supuse cenzurii raţionalului şi răspund perfect comandamentului “dă şi fugi”, care se pare că este trendul zilei şi al epocii. Ne etichetăm tot mai des unii semeni ca animale, deşi este nedrept faţă de acestea, animalele au sentimente, îşi protejează puii şi sunt capabile să acţioneze în grup…Peste tot în lume este la fel şi sunt tot mai numeroase vocile care cer un RESET.

În preajma noului an, gânduri ca acesta sunt normale, dorinţa pentru mai bine este mult mai mare la fel ca speranţa că vom lăsa neplăcerile pe seama uitării, concentrându-ne energiile asupra rostului nostru în viaţă: fericirea alături de cei din jur