Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputat PDL, ceartă pe un gard cu familia Geoană

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Pus sub urmărire penală pentru tulburare de posesie, parlamentarul Gheorghe Tinel spune că este victima unei rețele de corupție Sursa: NICU DÎRDÎIAC

Parlamentarul PDL Gheorghe Tinel a fost ieri pus sub acuzare de către procurorii Parchetului Instanţei Supreme pentru infracţiunea de tulburare de posesie, pe care ar fi comis-o în litigiul pe care îl are cu vărul Mihaelei Geoană, Vasile Barbă.

Scandalul a pornit de la o bucată de teren din cartierul Aviaţiei, de pe Intrarea Măguricea nr. 35, în prezent nr. 7. “Am un litigiu pe un teren cu vărul Mihaelei Geoană, Octavian Vasile Barbă. Mi-au scos mie terenul din curte, fiindcă l-ar fi cumpărat Barbă, în baza unei declaraţii olografe a fostei proprietare, care oricum a vândut terenul de două ori. L-a mai dat şi unui alt vecin, Petruşchievici Andrei. Or, terenul nu putea fi vândut fără ca mai întâi să fie scos din indiviziune. Eu am făcut plângere din 2008. Şi vecinii mei.

În 2010, în data de 13 iunie, a făcut şi Vasile Barbă. Iniţial am primit neînceperea urmăririi penale, dar Instanţa Supremă a decis retrimiterea la Parchet pentru completare şi începerea urmăririi penale împotriva mea. Era un complet din care făcea parte Nicu Jidovu, care a fost audiat de DNA în dosarul Cătălin Voicu. A doua zi judecătorul şi-a dat demisia. Avocatul lui Barbă, Cezar Bivolaru, a fost audiat şi el audiat în dosarul Voicu. Vă spun sincer, eu bănuiesc că cineva a comis fapte de corupţie pentru că altfel nu înţeleg de ce nimeni n-a acceptat o expertiză judiciară în dosarul ăsta!”, crede Tinel.

Parlamentarul spune că a plătit cu banii lui o expertiză extrajudiciară care arată clar că terenul nu putea fi vândut fără ca, în prealabil, să fie scos din indiviziune. “Dar n-a vrut nimeni s-o ia în seamă, nici n-au admis efectuarea unei expertize judiciare. Acum mi se reproşează că în data de 13 iunie 2010 am dat jos nişte ţăruşi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 43 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum o ora
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 31 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 27 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°