Nişte probleme cu vocea pe care le-a avut în 2006, după participarea la Eurovision, l-au făcut pe Mihai Trăistariu să apeleze la o vrăjitoare. Dezvăluirea-şoc a fost făcută de solist pentru Click! abia acum, când e mai convins ca niciodată că doar Dumnezeu îl poate ajuta. Artistul şi-a sfinţit casa şi spune că astfel a făcut o „curăţenie spirituală”.
Cel puţin o dată în viaţă o persoană a apelat la ghicitul în cafea, la datul în cărţi sau, mai grav, la o vrăjitoare. Nu doar oamenii de rând recurg la astfel de practici, ci şi vedetele, însă foarte puţine dintre acestea o recunosc, de frică să nu fie judecaţi.
Mihai Trăistariu (33 de ani) este unul dintre cei care nu se feresc să spună că a avut astfel de slăbiciuni în urmă cu ceva timp. Astfel, în urmă cu trei ani, solistul a avut probleme serioase cu vocea.
Răguşea foarte des şi se chinuia din toţi rărunchii să cânte. Speriat de gândul că nu ar mai putea cânta, Trăistariu a mers şi la medic, însă nu s-a vindecat pe cât se aştepta de repede, ceea ce l-a făcut să se gândească la alte lucruri.
„Am fost la o grămadă de medici pe-atunci, care mi-au pus diagnostice diferite. Am luat tratament, dar vocea nu îşi revenea. Aveam un microb puternic în gât care mi-l ţinea umflat. Ajunsesem să cred că mi-au gândit rău colegii de breaslă, că m-au blestemat sau că mi-au făcut farmece, pentru că atunci eram pe val. Eram după succesul de la Eurovision, aveam concerte cu duiumul, era normal să fie şi invidioşi pe vocea mea", ne-a spus Mihai.
Speriat că ar putea avea vreun lucru necurat pe el, la sfatul unui prieten, Trăistariu a vizitat o bătrână din Techirghiol pentru a-l dezlega de farmece.
„Mi-a spus un prieten că ştie o bătrână care mă poate scăpa de belele. Am fost la acea femeie, i-am povestit ce problemă am şi a ţinut-o pe a ei. Că sunt colegi bărbaţi care nu mă înghit şi-mi vor răul, mi