Ceea ce până nu demult era un trend pentru tinerii aflaţi la început de carieră, respectiv publicitatea şi PR-ul, a devenit astăzi un deziderat greu de realizat, pe o piaţă care nu din cauză că e plină nu mai are loc de noii aspiranţi, ci din cauză că e mult prea viciată.

Clienţii care primesc de la agenţiile de PR oferte foarte tenatnte, cu materiale ce ar urma să fie publicate în presă, comunicănd ceva despre activitatea respectivelor companii, ar trbui să ştie că PR-ul îi minte.

Nenorocirea e că nici clienţii din România, fie că sunt companii autohtone sau filiale ale unor multinaţionale, nu ştiu în ce constă relaţia cu presa, dar nici PR-ul pe care-l angajează nu-i consiliază. Iar asta se întâmplă din cel puţin două motive: PR-ul nu explică în ce constă relaţia cu presa pentru că interesul lui este să-l păcălească pe client şi să-şi ia banii pe o campanie pe care s-o implementeze cu un minimum de costuri, fără să plătească o parte importantă din comunicare, respectiv cea din presă; fie nu poate să consilieze pentru că habar n-are în ce constă relaţia cu presa.

În acest fel se ajunge la situaţiile aberante în care agenţiile de PR trimit comunicate de presă ce conţin situaţii care ţin de interiorul unor companii, neavând nicio legătură cu un subiect jurnalistic - deci fiind imposibil de publicat ca articole -, dar se miră de ce respectivele advertoriale - pentru că aşa se numesc aceste comunicări - nu sunt publicate.

Şi problemele nu se opresc aici, pentru că respectivele campanii vândute clienţilor, pe bani mulţi, sunt gândite de şefi, adică de poziţia de “PR Coordinator”, dar implementate de executanţi, adică de poziţia “PR Executive”. Dacă “executivii” au şansa să primească ceva din partea presei, agenţia se declară “învingătoare” şi mere mai departe cu alte campanii şi alţi clienţi. Dacă “executivii” nu pot determina