Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Galacticele“ vor să detroneze reginele!

Publicat in Adevarul, duminică 2 mai 2010 ·

Oltchim Râmnicu Vâlcea joacă sâmbătă, de la ora 17.15, în arena Messecenter din Herning, prima manşă a finalei Ligii Campionilor la handbal feminin, contra formaţiei daneze Viborg, deţinătoarea trofeului. Aflată în premieră în ultimul act al celei mai importante competiţii intercluburi, campioana României se duelează cu o grupare obişnuită cu fazele superioare ale cupelor europene.

Viborg Handball Klub

O constelaţie de vedete, Viborg este cea mai puternică echipă din lume la ora actuală. Cu două trofee şi alte trei finale în Liga Campionilor în ultimii 13 ani, gruparea daneză este o sperietoare pentru orice adversar.

Pentru Oltchim pericolul ar putea veni chiar de la căpitanul naţionalei României, extrema Cristina Vărzaru. Aceasta a marcat 89 de goluri în acest sezon al Ligii Campionilor şi ocupă locul secund în clasamentul golgheterelor. "Am decis să nu mai folosesc pentru o perioadă Internetul. În niciun scop. Calculatorul va sta închis. Încerc să elimin toate sursele care îmi consumă într-un fel sau altul energia şi să mă concentrez pe ceea ce am de făcut la echipă", afirma Cristina zilele trecute pe blogul personal.

Recuperări miraculoase

Aflată la un moment dat într-o situaţie delicată din cauza numeroaselor absenţe din lot, Viborg şi-a recuperat marile vedete exact când avea mai mare nevoie de ele. Devenită mămică pe 4 februarie 2010, interul Grit Jürack se află acum la capacitate maximă, în timp ce Anja Althaus, "pivotul de fier" al danezelor, a reuşit de asemenea o revenire spectaculoasă pe teren la puţin timp după ce se accidentase la genunchi. Exceptând-o pe suedeza Johanna Alm (pivotul de rezervă), Viborg va putea aborda finala cu ce are mai bun în propria ogradă.

Viborg Handball Klub

Data înfiinţării: 1936

A promovat în prima divizie în 1989

10 titluri de campioană a Danemarcei

Buget: 5 milioane euro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 4 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Vremea

București
acum

11°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

10°
lun.

6°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°