S-a căsătorit în iulie cu tenorul de la Teatrul de Operetă Ion Dacian, Florin Budnaru (34 de ani), iar acum este însărcinată în luna a patra, cu al doilea copil.
Oana Ioniţă (31 de ani) sau „Bebeluşa" Oana aşa cum o ştiu telespectatorii a dezvăluit, în exclusivitate pentru Click!, sexul bebeluşului care va veni pe lume în primăvara anului viitor. „Mi-am dorit foarte mult băiat, iar la ecografia de patru luni, pe care am făcut-o recent, medicul ne-a confirmat că vom avea băieţel. Totuşi, pentru a fi şi mai siguri, mi s-a spus să repet ecografia la şase luni", a spus Oana Ioniţă, pentru Click!
Până acum simpatica dansatoare spune că sarcina a fost uşoară, nu a avut greţuri, dar s-a îngrăşat destul de multe kilograme. „Nu m-am cântărit, dar am văzut în oglindă că sunt mai pufoasă. Dacă la prima sarcină am luat până la final doar 14 kilograme, acum sigur mă voi îngrăşa mai mult. Dar nu mă voi abţine de la pofte, voi avea timp să slăbesc după ce nasc", a mai spus Oana.
Oana Ioniţă, însărcinată din nou! Ce spune despre viitorul bebeluş
Ce a sacrificat Oana Ioniţă pentru a fi din nou mămică