Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Margareta îşi scrie biografia

Publicat in Adevarul, vineri 15 iunie 2007 ·

Margareta Pâslaru s-a întors din America pentru o perioadă şi se ocupă de acţiuni umanitare în România. Drepturile de autor şi interpret ale noului CD, "Margareta Forever", realizat de

Margareta Pâslaru s-a întors din America pentru o perioadă şi se ocupă de acţiuni umanitare în România. Drepturile de autor şi interpret ale noului CD, "Margareta Forever", realizat de casele de discuri Electrecord şi Miracle Music, vor fi donate Crucii Roşii. Vedeta pregăteşte şi o carte autobiografică.

Care este mesajul acestui nou material discografic?

Cele 26 de melodii incluse pe acest CD sunt cerute de public, piese din filme şi şlagăre. Fiecare înţelege altceva ascultând aceste melodii, eu vreau să le fac o bucurie oamenilor, iar discul are o finalitate cu caracter umanitar, drepturile de autor şi interpret vor fi donate la Crucea Roşie Română.

Putem spune că este o ambiţie această preocupare a dumneavoastră?

Nu. E un aspect sensibil, mai mult o problemă de suflet din punct de vedere al artistului şi al mamei, are o latură sufletească. Atât cât se poate, mă bucur când fiecare cumpără un disc, când ştiu că ajută o cauză.

Vă implicaţi şi în televiziune?

Da, lucrez la un post regional din New Jersey, fac ceea ce am făcut în faţa camerelor de luat vederi până acum, e o completare a activităţii mele, am învăţat să montez digital, să filmez. Nu e uşor, îmi place faptul că reuşesc să îi promovez pe alţii. În fiecare zi învăţ câte ceva. Formatul emisiunii e creat de mine şi eu nu apar în faţa camerelor de filmat.

Publicul încă fredonează melodia din "Veronica", chiar şi copiii care pe vremea când era difuzat filmul nu erau născuţi...

Da, acest lucru mă bucură foarte mult, atât doar că sunt supărată că cineva a falsificat textul. La festivaluri am întâlnit versurile modificate, ceea ce nu e normal, şi le-am spus copiilor să as

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 39 minute
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Președintele României, în vizită oficială în SUA. Va fi primit la Casa Albă de președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Preşedintele României va fi primit marţi, 7 mai, la Casa Albă de către Preşedintele SUA, Joseph R. B

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum o ora
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 44 minute
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Judecător polonez a fugit în Belarus și a cerut azil politic. Acuză Varșovia că bagă țara în război

NapocaNews acum 48 minute
Un consilier prezidențial de la Varșovia îl denunță pe dezertor drept „ticălos și trădător”, în timp ce ministerul de Externe se declară „șocat” de gest. Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°