Problema noastra e insa alta: crestem ca din apa si in curind vom vrea sa ne jucam si altfel. Cam cum s-a jucat tata in Cobadin. Or, in Iasi, ca in orice oras, e greu sa iesi pe bicicleta pe linga casa, masinile par a avea mult mai multe drepturi decit oamenii si decit copiii in special. Si atunci ne lasam dusi la plimbare, in parc, precum cateii astia flocosi, simpatici, dar prostuti. Am stat si m-am gindit daca pentru noi avea vreo importanta, cind eram copii, ziua de 1 iunie. Nu-mi amintesc nimic, desi majoritatea senzatiilor din copilarie s-au pastrat mai proaspete decit cele recente. Adevarul e ca incepem sa ne intoarcem, de la o virsta, din ce in ce mai mult catre trecut, mai ales catre momentul in care nu prea aveam noi insine trecut si totul ni se parea simplu, extrem de simplu. Este esentiala pentru echilibrul unui om, pentru cum devine el, pentru cum percepe lumea copilaria de care a avut parte. Nu papa Freud ne invata asta, ci viata insasi si, apoi, marea literatura. Mi-am dat seama, de pilda, ca unele opere pe care criticii le fixeaza in categoria fantasticului nu sint decit reactualizari ale acelei viziuni naive specifice unui copil. Cind priveste lumea, un copil ii modifica liniile, ii schimba coerenta, ii confera o prospetime lipsita de prejudecati, o rasuceste si o impacheteaza pina incape in mintea lui. Mai putem noi, adultii, sa recuperam aceasta privire virginala? Si daca putem, e tot un efort livresc, pe deplin constientizat. Eu unul ma reintorc permanent in propria copilarie supraveghind copilaria fiului meu. Si el e zapacit, fara rabdare, fara stare; nici el nu stie sa mearga, ci doar sa alerge; cind ceva nu-i convine tipa, de parca ar fi dreptul sau stabilit de legile universului. Ei bine, pe toate acestea le va deprinde cu timpul, lumea il va calma. Am patit-o si eu, e drept ca abia dupa ce m-am insurat. Doar ca, asa cum atunci cind citesc un