Căpitanul Universităţii Craiova, Dorel Stoica, a declarat ieri că echipa din Bănie va termina actualul sezon în prima jumătate a clasamentului. „Suntem echipa cu cel mai spectaculos fotbal din campionat. Se vede că stăm foarte bine în teren, atacăm mereu şi, dacă am fi început acum sezonul, am fi pus reale probleme formaţiilor de top. Dacă nu am fi făcut greşeli individuale în tur, acum am fi fost mai sus. Echipa a jucat bine şi în prima parte a campionatului, dar s-au făcut greşeli copilăreşti, care ne-au costat. Vom termina în primele opt“, a spus Stoica.
Acesta l-a lăudat pe Florin Costea, despre care afirmă că este unul dintre cei mai buni jucători din campionatul intern, recunoscând că alb-albaştrii joacă şi pentru atacant, deoarece acesta a dovedit că „este omul cu golul“. Cât priveşte următoarea partidă a juveţilor, cea cu Dacia Mioveni, Dorel speră ca Ştiinţa să reuşească o nouă victorie, după ce în tur a învins cu 1-0. „Va fi un meci foarte greu, argeşenii joacă bine şi au un antrenor foarte bun, Sorin Cârţu, care ştie ce să ceară. Jucătorii săi practică un fotbal curat şi bun, dar noi ne ducem să ne facem jocul nostru şi să obţinem punctele. Avem speranţe într-un rezultat bun“, a mai spus Stoica.
Suporterii olteni sunt şi ei optimişti şi cred în victoria favoriţilor la Mioveni. În sondajul lansat pe site-ul oficial al Universităţii Craiova, 83 la sută dintre fani au fost de părere că Ştiinţa va obţine toate cele trei puncte, în timp ce 15 la sută au mizat pe un rezultat de egalitate. Pe site-ul craiovamaxima.ro, până ieri după-amiză, din 400 de votanţi, 307 (76%) au mers pe victoria echipei craiovene, 60 (15%) cred că meciul se va încheia nedecis, iar 33 (9%) susţin că Dacia Mioveni va fi formaţia câştigătoare. Căpitanul Universităţii Craiova, Dorel Stoica, a declarat ieri că echipa din Bănie va termina actualul sezon în prima jumătate a clasamen