Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consulul general al Ungariei, Magdo Janos, a discutat cu edilii sătmăreni despre posibilităţile de atragere a fondurilor europene în 2014- 2020

Publicat in Adevarul, joi 30 mai 2013 ·

Consulul general al Ungariei, Magdo Janos, alături de consulii Vizi Gabriella şi Zoltan Szucs au efectuat astăzi o scurtă vizită de lucru la Satu Mare. În cadrul întâlnirii, reprezentanţii părţii maghiare au purtat discuţii cu edilii sătmăreni pe tema atragerii fondurilor europene în perioada 2014- 2020.

Consulul general al Ungariei, Magdo Janos, alături de o delegaţie au efectuat astăzi o scurtă vizită de lucru la Satu Mare. La eveniment au fost prezenţi din partea maghiară, consulul general Magdo Janos şi consulii Vizi Gabriella şi Zoltan Szucs, iar din partea română preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi Mircea Govor, alături de primarul Dorel Coica. Cele două părţi s-au informat reciproc cu privire la oportunităţile de afaceri, mediul antreprenorial, posibile acţiuni comune, culturale şi de informare asupra unor colaborări şi investiţii în Satu Mare şi Ungaria. Autorităţile au convenit să se informeze reciproc despre acţiuni ce ar putea fi în beneficiul ambelor părţi.

„Este de bun augur această întâlnire. Am discutat despre obiectivele celor de aici, dar şi despre obiectivele noastre. Cel mai important subiect abordat este infrastructura. Am vorbit despre autostrada care ar putea lega în viitor Nyrethaza de Satu Mare. Încă acest proiect nu este nici măcar în curs de proiectare şi nici nu există hotărâri concrete privind drumurile express între cele două judeţe vecine. Am dat părţii române o listă cu anumite legături şi urmează să ne întâlnim să vedem care drumuri ar trebui incluse într-un program pentru perioada 2014- 2020“, a declarat Magdo Janos, consul general al Ungariei.

„Am trecut în revistă modul de colaborare pe proiectele transfrontaliere cu judeţele vecine, problemele cu care ne-am confruntat pe acest palier dar şi concluziile şi învăţămintele pe care trebuie să le tragem pentru a atrage cât mai multe fon

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum 2 ore
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 3 ore
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°