Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia trebuie să ajungă la un acord cu creditorii până în luna ianuarie

Publicat in Capital, luni 25 noiembrie 2013 ·

Ministrul grec de Finanţe, Yannis Stournaras, a declarat, luni, că Grecia trebuie să ajungă la un acord cu creditorii internaţionali privind eliberarea următoarei tranşe de ajutor înainte ca Atena să preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2014, transmite AFP.

'Totul trebuie soluţionat înainte ca Grecia să preia preşedinţia', a declarat Yannis Stournaras. 'Aceasta este o necesitate', a adăugat ministrul grec de Finanţe.

El s-a declarat încrezător că se va ajunge la un acord. 'Am făcut-o anul trecut şi o vom face din nou anul acesta. Vom găsi o soluţie', a spus Stournaras.

Guvernul grec a prezentat săptămâna trecută în parlament un proiect de buget care prevede că Grecia va înregistra anul următor o creştere economică de 0,6%, punând capăt unui perioade de şase ani consecutivi de recesiune. Însă, acest proiect de buget a fost prezentat fără ca Atena să ajungă la un acord cu troika creditorilor internaţionali.

Fondul Monetar Internaţional, Banca Central Europeană şi Comisia Europeană urmează să revină la Atena în luna decembrie, pentru a decide dacă Grecia primeşte sau nu următoarea tranşă din programul de sprijin. Unul dintre principalele subiecte de dispută între cele două părţi este mărimea deficitului bugetar în 2014, estimat de troikă la 1,5 miliarde de euro, în timp ce oficialii de la Atena spun că suma va fi puţin mai mare de 500 de milioane de euro.

De asemenea, discuţiile vor viza noua taxă pe proprietăţile imobiliare, noi reduceri de personal în sectorul public, precum şi ritmul lent al privatizărilor.

Săptămâna trecută, cancelarul german Angela Merkel declara cş ar fi de preferat ca Grecia să preia preşedinţia UE fără povara negocierilor cu privire la noua tranşă de împrumut.

Grecia va prelua preşedinţia rotativă a Uniunii Europene pentru o perioadă de şa

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 12 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 9 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Suceava: Bărbat decedat într-un incendiu la o mașină aflată într-o parcare / Pompierii spun că incendiul ar fi fost provocat

G4Media acum 23 minute
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat cu arsuri pe toată suprafaţa corporală, fiind declarat decesul. Pompierii au

Cutremur cu magnitudinea 4, în zona seismică Vrancea-Buzău

HotNews acum 12 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). SeismografFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Conform INFP, seismul cu magnitudinea 4 a avut loc la ora 12:5

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 23 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°