Vineri, 1 noiembrie, cu o zi înainte de meciul pe care CS Vulcan urma să-l joace cu Universitatea Petroşani a fost ziua de naştere a lui Neluţu Pantilimon.
Şi ce oare, decât
o victorie, şi-ar fi dorit mai mult Neluţu Pantilimon, preşedintele clubului sportive vulcănean, care, în acest an, a împlinit 44 de campionate? Normal că doar un scor net favorabil lor ar fi fost cel mai potrivit cadou pe care antrenorul principal Ion Mugurel Radu şi băieţii lui i l-ar fi putut oferi şefului. Lucru care, din fericire, s-a şi petrecut, fiindcă meciul de sâmbătă s-a încheiat cu scorul de 4-0 pentru CS Vulcan.
Numai că,
până să se fi ajuns la primul gol din seria celor patru, a trebuit ca, din timpul de joc, să se scurgă 49 de minute. Adică, o repriză şi ceva. Prima parte a meciului a fost una de toată jena. Asta, ca să nu zic de rahat. În afara unui şut al lui Maier, reţinut de universitarul de 41 de ani Cucăilă, şi de ocazia lui Bobină, care a încercat, de la 16 metri, poarta lui Florin Negrea, nu am prea văzut fotbal. Am observat, la un moment dat, doi jucători universitari răniţi care se zvârcoleau pe teren, dar care s-au ridicat înainte ca Oana Amaximoaie, asistentă medicală care a înlocuit-o pe Lili Boroş, să alerge spre ei. Păcat, băieţi, nu ştiţi ce aţi pierdut!
Ceva, ceva
s-a petrecut, la vestiar, în timpul pauzei, pentru că repriza a doua a fost cu totul diferită faţă de prima. Parcă ne-am fi mutat cu masa presei şi cu tribune cu tot la un alt meci. Odată intrat pe teren antrenorul Ion Mugurel Radu în locul lui Gabor, jocul gazdelor a fost imediat altul. Nu au trecut decât patru minute de când centralul Sergiu Stanca a fluierat începutul celei de-a doua părţi a meciului, că Răzvan Maier a şi reuşit să treacă balonul dincolo de linia porţii apărate de Cucăilă. Golul ăsta le-a dat aripi vulcănenilor, dar nic