Din septembrie, CinemaPRO lansează proiecţia de matineu. Spectatorii care se trezesc dimineaţa pot revedea cele mai îndrăgite filme ale ultimilor doi ani. În fiecare săptămână, au în meniu câte două producţii de succes, prima cu începere de vineri, cealaltă programată să ruleze de marţi până joi.
Luna aceasta, cinefilii îşi pot împărţi dimineţile cu unii dintre cei mai apreciaţi actori de la Hollywood. Al Pacino, considerat de critici simbol al cinematografiei americane, poate fi văzut la lucru în 88 de Minute (88 Minutes) şi în Viaţa ca un pariu (Two for the Money).
Cea dintâi peliculă este povestea legistului Jack Gramm. După ce obţine pedeapsa capitală pentru un criminal în serie, medicul este el însuşi vânat de un criminal care urmează acelaşi „ritual” ca ucigaşul condamnat.
Cea de-a doua producţie îi aduce alături de Pacino pe Matthew McConaughey şi Armand Assante, într-o poveste adevărată despre faţa nevăzută a jocurilor de noroc.Assante joacă şi alături de Răzvan Vasilescu şi Maria Dinulescu în California dreamin’ (nesfârşit), mult premiata creaţie a regretatului Cristian Nemescu.
Poveşti din L.A. (Crash), capodopera regizorului şi scenaristului Paul Haggis, câştigătoare a trei Oscaruri, reprezintă reîntâlnirea cu Sandra Bullock, Don Cheadle, Matt Dillon şi Tony Danza. Pe „lista de bucate” figurează şi trufandale pentru fanii filmelor poliţiste: Bruce Willis revine în rol de negociator, alături Kevin Pollak, în thrillerul Ostaticul (Hostage).
Amatorii de comedii au ocazia de a o revedea pe Amanda Bynes în Iubesc pe cine nu trebuie (She’s the Man). (D.P.)
Din septembrie, CinemaPRO lansează proiecţia de matineu. Spectatorii care se trezesc dimineaţa pot revedea cele mai îndrăgite filme ale ultimilor doi ani. În fiecare săptămână, au în meniu câte două producţii de succes, prima cu începere de vineri, cealaltă programată să rule