Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Air France va bifa prima destinatie in afara Bucurestiului: Cluj

Publicat in Ziarul Financiar, luni 29 decembrie 2008 ·

Operatorul Air France KLM, una dintre cele mai importante companii aeriene de pe piata locala, intentioneaza sa opereze zboruri de la Cluj la Paris in code share (parteneriat) cu TAROM, Clujul fiind astfel prima destinatie pe care Air France KLM o bifeaza in afara Bucurestiului. De la Cluj mai opereaza zboruri Carpatair, Lufthansa sau Malev.

Air France-KLM opereaza in code share cu TAROM si zboruri de la Bucuresti la Paris, intentionand sa dezvolte acest parteneriat si pe ruta Bucuresti-Amsterdam. Totodata, potrivit reprezentantilor TAROM cele doua companii analizeaza introducerea de zboruri si pe ruta Bucure[ti-Lyon. Dezvoltarea parteneriatului dintre Air France-KLM si TAROM este strans legata si de semnarea contractului de preaderare a companiei aeriene nationale cu SkyTeam. TAROM a semnat cu SkyTeam un acord de preaderare la inceputul acestui an.

Air France opereaza acum, \n code share cu TAROM, cinci zboruri zilnice din Bucuresti catre Paris (trei sunt operate de Air France si doua de compania nationala), in timp ce KLM are trei zboruri zilnice dinspre capitala Romaniei catre cea a Olandei. In urma fuziunii dintre compania franceza Air France si cea olandeza KLM, operatorul a ajuns anul trecut la o cota de circa 20% pe piata locala, potrivit unor informatii anterioare furnizate de reprezentantii companiei.

Operatorul Air France KLM, una dintre cele mai importante companii aeriene de pe piata locala, intentioneaza sa opereze zboruri de la Cluj la Paris in code share (parteneriat) cu TAROM, Clujul fiind astfel prima destinatie pe care Air France KLM o bifeaza in afara Bucurestiului. De la Cluj mai opereaza zboruri Carpatair, Lufthansa sau Malev.

Air France-KLM opereaza in code share cu TAROM si zboruri de la Bucuresti la Paris, intentionand sa dezvolte acest parteneriat si pe ruta Bucuresti-Amsterdam. Totodata, potrivit reprezentantilor TAR

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum o ora
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 55 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum o ora
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 4 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 4 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°