Liderii comunişti români au profitat de neînţelegerile dintre URSS şi China.

Cine are azi curiozitatea să citească Declaraţia din plenara „lărgită" a Partidului Muncitoresc Român are revelaţia spaimei de care a fost cuprins grupul de lider comunişti din jurul lui Gheorghe Gheorghiu- Dej în urma polemicii publice dintre P.C. Chinez şi P.C. al URSS. Polemică începută de China lui Mao Tze Dun, care n-a mai suportat tutela comuniştilor sovietici. Dej, „pilotat" din umbră de Ion Gheorghe Maurer a luat, imediat, o poziţie „principială" şi a declarat că această polemică publică duce la distrugerea solidarităţii „de monolit" a ţărilor socialiste şi, în acelaşi timp, descurajează lupta pentru putere a partidelor comuniste din ţările capitaliste.

Dej şi-a declarat intenţia de a media acest conflict, scop în care l-a trimis pe Maurer, un intelectual versat în diplomaţie, în China, ţară pe care o aplaudau în culise comuniştii români, pentru că o considerau drept un gir şi o pavăză pentru intenţia de a se desprinde şi P.M.R. din braţele „ursului" de la Kremlin.

Apoi, după asigurările Chinei, liderii comunişti români nu s-au mai sfiit să declare public, în aprilie 1964, că „nu există şi nu poate exista un partid „părinte" şi un „partid-fiu", dar există marea familie a partidelor comuniste şi muncitoreşti egale în drepturi. Ei au mai spus că dezaprobă acuzaţiile profund jignitoare la adresa conducătorilor unui partid frăţesc (chinez n.n.) lansate de comuniştii sovietici, care ar fi cei mai mari revizionişti ai timpurilor noastre ce fac „cârdăşie cu imperialismului S.U.A. şi au deschis larg porţile pentru restaurarea capitalismului".

Urmări surprinzătoare

Declaraţia din Aprilie 1964 a avut însă şi urmări surprinzătoare, mai ales după deplasarea aceluiaşi Maurer la Paris: au fost eliberaţi - ca un semnal pentru lumea occidentală - numeroşi deţinuţi polit