Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misteriosul muzeu bucureştean al Hărţilor & Cărţilor vechi/ de Daniel Nicolescu

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 14 septembrie 2012 ·

Caravana s-a oprit la muzeul-surpriză

Global Mindscape a desfăşurat ultimele ateliere de vacanţă ale Caravanei Muzeelor în perioada 5-8 septembrie la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţilor Vechi - str. Londra nr. 39, sector 1 (foto 1) după ce s-a perindat deja, împreună cu grupurile de copii, prin alte patru muzee bucureştene: Muzeul de Artă "Vasile Grigore - pictor şi colecţionar", Muzeul Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida", Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi Muzeul Naţional al Pompierilor. Prin intermediul jocului şi al artelor, copiii au descoperit, pe înţelesul lor, câteva detalii despre muzee şi tehnici artistice inspirate de obiectele de preţ găzduite de acestea. La Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţilor Vechi, participanţii au descoperit o clădire interesantă şi o colecţie inedită şi au lucrat atât în spaţiul de expunere, cât şi în grădină, abordând tehnici precum pictura şi modelajul. Apoi, au avut prilejul să studieze imagini ale constelaţiilor reprezentate pe plafoane, să povestească despre reprezentările fantastice ilustrate pe plafoane sau în basoreliefuri, sau să călătorească virtual, ajutaţi de obiectele colecţiei - de la hărţi vechi la machete de corăbii.

Să ne recitim/ recităm contemporanii!

Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti i-a invitat vineri, 7 septembrie, pe amatorii de literatură la un spectacol original, intitulat Poezisele (foto 2). E vorba despre un exerciţiu teatral brodat de către actorii Anda Saltelechi, Cristian Rus, Rodica Bunea, Sandra Şimon şi regizat de Crista Bilciu, pe texte de Mariana Marin, Nichita Danilov, Angela Marinescu, Mircea Cărtărescu, Paul Vinicius, Ileana Mălăncioiu, Ion Mureşan, Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Emil Brumaru, Ioan Es. Pop, Floarea Ţuţuianu, Cristian Popescu. Selecţia, menită să ne readucă în memorie momente esenţiale ale liricii româneşti a ultimelor deca

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 2 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum o ora
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct

Ziarul Financiar acum 40 minute
“Deci tu zici că 52% sunt împotriva unui lider peste ţările europene. Aşa cum ţi-am spus şi la început, eu cred că ei se gândesc că domnul Iohannis va fi candidat şi (…) pentru că probabl, nu-i mai reprezintă (…) de-aia nu vor lideri la Bruxelles”.

STUDIU: Vara anului 2023, cea mai fierbinte din ultimii 2.000 de ani

G4Media acum o ora
Vara trecută, când incendiile de vegetaţie s-au extins în regiunea mediteraneană, pe drumurile din Texas au fost instituite restricţii de circulaţie, iar valurile de caniculă au pus la grea încercare reţelele electrice din China, nu a fost doar cea

Macron îi promite lui Zelenski noi ajutoare militare franceze şi cere un armistiţiu olimpic

HotNews acum 57 minute
Franţa va furniza Ucrainei ajutoare militare suplimentare în zilele şi săptămânile următoare, i-a promis marţi preşedintele francez Emmanuel Macron omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, într-o discuţie telefonică în care şeful statului france

Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă europeni

Ziarul Financiar acum 40 minute
“Urmează pe 9 iunie să votăm încă 33 de delegaţi mandataţi pentru Bruxelles. Cum vor fi ei? Ne vor aduce restul de Schengen să nu mai stea cozi de kilometri la graniţe transportatorii români, pe care, atenţie, nu i-a ajutat nimeni nimeni” (…) “Oamen

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 4 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Roman Polanski a fost achitat de un tribunal francez în procesul de defăimare a actriţei britanice Charlotte Lewis

News.ro acum o ora
Un tribunal francez l-a achitat marţi pe cineastul franco-polonez Roman Polanski de defăimare intentat de actriţa britanică Charlotte Lewis, după ce aceasta l-a acuzat că a violat-o când era adolescentă, potrivit The Guardian. Polanski, în vârstă de

Ministrul Apărării, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Nu a zis nimeni că trebuie să dăm / Noi le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional / Acest sistem operaţional este indispensabil

News.ro acum 4 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi, despre sistemul Patriot care au urma să fie dat Ucrainei, că nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm, El a precizat că este vorba de patru sisteme, din care doar unul este operaţional şi a arătat că l

Vremea

București
acum

16°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

13°
mar.

6°/16°
mie.

8°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°