Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un studiu vine şi dă peste cap medicina: chimioterapia ar putea fi contraproductivă!

Publicat in Jurnalul, marți 7 august 2012 ·

Un studiu dat publicităţii de revista Nature Medicine ar putea schimba ideea pe care ne-am făcut-o până acum despre chimioterapie, relatează maxisciences.com. Cercetătorii de la Fred Hutchinson Cancer Research Center din Seattle au descoperit că aceasta ar distruge celulele sănătoase, declanşând la acestea producţia unei proteine care alimentează tumorile. Este vorba despre proteina WNT16B.

Mecanismul ar fi fost descoperit într-un mod totalmente neaşteptat, potrivit cercetătorilor. Aceştia analizau rezistenţa la chimioterapie în cazuri de cancere cu metastaze la sân, prostată, plămâni şi colon, când şi-au dat seama de acest fenomen.

Potrivit analizei, nouă din zece persoane care au o tumoare solidă ajunsă în faza de metastază, precum cea mamară, de prostată, plămân sau colon, devin rezistente la tratamentul prin chimioterapie, care de obicei se administrează pentru perioade limitate din cauza riscului de intoxicare a organismului. În perioada de repaus, celulele tumorale se recuperează şi devin rezistente la tratament.

Investigaţia s-a axat pe efectele chimioterapiei asupra fibroblaştilor, un tip de celule care au un rol foarte important în cicatrizarea şi producţia de colagen. Cercetătorii susţin că chimioterapia provoacă daune ADN-ului, ceea ce determină fibroblaştii să producă de până la 30 de ori cantitatea normală a proteinei WNT16B, care stimulează creşterea celulelor tumorale, le ajută să invadeze ţesuturile din apropiere şi le face să devină rezistente la tratament.

Rolul acestei proteine în dezvoltarea cancerului era deja cunoscut, dar este pentru prima dată când se stabileşte o corelaţie între ele şi rezistenţa la chimioterapie.

Date fiind rezultatele obţinute, cercetătorii estimează că un anticorp cu proteina WNT16B, administrat în cadrul chimioterapiei, ar putea îmbunătăţi reacţia, omorând mai multe celule canceroase. Acest l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 4 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 3 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 5 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 3 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 6 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 6 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 5 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°