UPDATE: În 364 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 19 judeţe nu se ţin cursuri din cauza vremii, cele mai multe fiind în judeţul Călăraşi, unde toate şcolile sunt închise, în Gorj, Dolj, Buzău, Prahova, Ilfov şi Ialomiţa, a anunţat, astăzi, Ministerul Educaţiei, potrivit Mediafax.
Astfel, în judeţul Călăraşi au fost închise toate cele 105 unităţi de învăţământ, în judeţul Gorj cursurile au fost suspendate în 55 de unităţi, în Dolj - 35, în Buzău - 28, în Prahova - 23, în Ilfov şi Ialomiţa - câte 21, în Constanţa - 17, în Argeş - 16, în Dâmboviţa - 14, în Bistriţa Năsăud - nouă, în Galaţi şi Vrancea - câte cinci, în Brăila - patru, în Harghita - două, în Mehedinţi, Vâlcea, Vaslui şi Covasna - câte o unitate.
Mai multe unităţi şcolare din judeţele afectate de viscol şi ninsoare nu îşi pot desfăşura activitatea din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, susţin reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, relatează Agerpres.
Unul dintre judeţele în care nu se pot ţine cursurile joi şi "foarte posibil nici vineri" este judeţul Călăraşi.
În Bucureşti, vremea rea nu a afectat desfăşurarea orelor şi activitatea de predare se desfăşoară în condiţii normale, a declarat pentru Agerpres inspectorul pe probleme de imagine al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.
Potrivit acestuia, până la ora 9.00, unităţile de învăţământ din Capitală nu au semnalat nici o problemă în derularea cursurilor.
"Procesul educativ se desfăşoară în condiţii normale, potrivit centralizării de la ora 9.00. În Bucureşti, de-a lungul timpului, din cauza vremii nefavorabile, au existat probleme în ceea ce priveşte avarii electrice sau instalaţii de apă afectate de ger la unităţile de învăţământ", a explicat Banu.
Secretarul de stat Oana Badea a declarat, pentru Agerpres, că există o comunic