Campania electorală din această toamnă a trasat în bună măsură coordonatele în limitele cărora vor evolua politicienii şi partidele româneşti în 2010. Dacă acceptăm ca premisă faptul că alegerile prezidenţiale pot fi interpretate şi ca un referendum privind locul şi rolul lui Traian Băsescu pe pe scena politică, atunci putem să presupunem că preşedintele va rămîne elementul de referinţă la care se vor raporta principalii actori politici pe parcursul anului viitor. Asta pentru că atît şirul neîntrerupt al victoriilor electorale ale dlui Băsescu, cît şi poziţia pe care el o deţine în stat fac aproape imposibil un by-pass. De altfel, şeful statului încurajează genul acesta de atitudine, iar adversarii săi au fost suficient de lipsiţi de imaginaţie şi curaj încît să îi permită o libertate de mişcare de care nu a dispus nici unul dintre predecesorii săi.

Traian Băsescu a cîştigat alegerile prezidenţiale optînd să militeze pentru ceea ce domniei sale îi place să numească reforma statului. Ambiţiile dlui Băsescu nu vizează numai politicile publice (comisiile de la Cotroceni au semnalat în primul mandat al preşedintelui care sînt direcţiile prioritare), ci şi instituţiile chemate să le elaboreze şi să le aplice. Anul viitor, preşedintele va milita probabil pentru grăbirea procesului de modificare a Constituţiei în concordanţă cu programul său de campanie. Redus la un absurd populist şi uşor de înţeles, mesajul dlui Băsescu este banal şi greu de contrazis: statul român, începînd cu cele mai importante instituţii, este greoi, haotic şi ineficient. Aşa că trebuie să simplificăm.

Însă pericolul unei dezbateri duse de pe poziţii populiste este lesne de bănuit. Există riscul dezechilibrului între puterile statului, cu consecinţe dezastruoase pentru România. Exagerez dacă mă întreb ce se va întampla dacă specialiştii în drept din prejma preşedintelui vor interpreta n