În anul 1934, un venerabil jurnalist bucureştean, onorat de breaslă pentru îndelungata lui carieră publicistică (la vremea aceea, cel despre care vorbim avea 78 de ani), cronicar al Bucureştiului de altădată, un gurmand notoriu, un pătimaş culegător de reţete, un obişnuit al boemei Micului Paris şi al localurilor cu ştaif avea să publice a doua ediţie, mult augmentată, a unei cărţi... de bucate.
Aflat, după o viaţă de excese culinare, la un drastic regim alimentar, dar inspirat şi de situaţia politică a ţării la vremea aceea, el intitulează această ediţie "revăzută şi mult adăugită" "Dictatura gastronomică", vrând parcă să sublinieze că, atunci când vine vorba despre mâncare, oricum ai potrivi lucrurile, tot se va găsi un dictator - fie că este stomacul, pofta gurmandă, consoarta sau medicul curant.
1.501 DE REŢETE
Cu talentul scriitorului şi flerul jurnalistului, cu ironia fină a pamfletarului exersat în "pastile" menite să vindece mai degrabă tarele politice decât pe cele de... mâncău cu un condei sprinţar, dar care nu se abate nici de la litera normelor artei culinare (cartea, de altfel, a fost "supervizată" de nevasta autorului, Ecaterina Bacalbaşa, pricepută bucătăreasă, apreciată chiar şi de Regina Maria), Bacalbaşa reuşeşte să scrie un volum consistent (1501 reţete), care abundă în mâncăruri pe placul micii sau marii burghezii bucureştene, fără a-i ocoli însă nici pe locuitorii mahalalelor, ale căror gusturi culinare pendulează între rural şi urban.
Nu e prima dată când aducem în discuţie "Dictatura gastronomică" a lui Constantin Bacalbaşa, o carte care, după părerea noastră, ar fi reuşit să facă istorie, dacă autorul ei nu ar fi avut nefericita "inspiraţie" să plece "într-o altă lume" la scurtă vreme după apariţia ei, în 1935.
(La numai un an distanţă, o altă carte de bucate îi ia locul - cea a Sandei Ma
