Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hagi are stadion, dar n-are fotbalişti

Publicat in Adevarul, duminică 16 ianuarie 2011 ·

După ce Galatasaray şi-a inaugurat noua arenă, tehnicianul român le-a amintit oficialilor turci de transferurile promise. „Cim-Bom“ a făcut egal cu Ajax, scor 0-0. Gică Hagi ştie că ultra-modernul stadion „Türk Telekom“ nu poate aduce de unul singur victoriile aşteptate de suporterii „Cim Bom“.

Începând de sâmbătă seară, Galatasaray a intrat în rândul marilor cluburi europene. Dacă performanţele lipsesc în ultimii ani, turcii se pot lăuda cel puţin cu o arenă de cinci stele, la cele mai înalte standarde ale UEFA.

„Totul a fost nemaipomenit! Un stadion excelent şi o atmosferă incredibilă în tribune. Tot ce a lipsit a fost golul", a spus Gică Hagi după prima reprezentaţie a Galatei pe „Türk Telekom Arena", 0-0 cu Ajax Amsterdam. A fost ultimul amical înainte de reluarea campionatului în Turcia, însă apropierea meciurilor cu miză nu-l linişteşte deloc pe Hagi.

„Regele" a cerut în această pauză competiţională întărirea lotului, dar până acum n-au venit decât Culio şi controversatul Kazim. „Sper să facem cât mai repede transferurile de care mai avem nevoie", a precizat antrenorul român, amintindu-le başkanilor de la conducere de promisiunile făcute.

În viziunea lui Hagi, Galata mai are nevoie urgentă de un portar şi un vârf de atac pentru a-şi putea atinge obiectivul din acest sezon: calificarea într‑o cupă europeană. Printre jucătorii cu care turcii negociază intens în aceste zile se află Ciprian Marica şi Robinson Zapata.

Despre „Türk Telekom Arena"

Are o capacitate de 52.000 de locuri, cu 30.000 mai mult decât „Ali Sami Yen", şi este plasat în zona denumită „Dealul Leilor",

leul fiind şi simbolul de pe stema clubului.

Construcţia a demarat în 2007, a durat trei ani şi a costat 142 de milioane de euro, mai puţin decât costurile preconizate pentru „Naţional Arena" din Bucureşti (170 de milioane de euro).

Clubul t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 24 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 55 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°