Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se caută antrenor! Voina sau Târcă?

Publicat in Pro Sport, luni 7 martie 2011 ·

Vâlcea este în clocot după înfrângerea cu Itxako din LigaCampionilor (scor 22-25). Anja Andersen a fost demisă ieri deconducerea Oltchimului, care a început să caute un nou antrenorîncă de duminică seară. Trei nume au fost luate serios înconsiderare: Radu Voina, Mariana Târcă şi Gheorghe Tadici.

Campioana României a reziliat ieri, de comun acord cu AnjaAndersen, contractul semnat pe patru luni, daneza urmând săpărăsească azi România. Totodată, şefii Oltchimului au băgatîntreaga echipă în şedinţă, surse apropiate clubului susţinând căhandbalistele au fost întrebate ce antrenor şi-ar dori să vină laVâlcea. Le-au fost propuse şi trei nume, Voina, Târcă şi Tadici,fiecare având "susţinători", dar şi "abţineri" sau voturiîmpotrivă.

Voina a refuzat ieri de două ori

În paralel, toţi cei trei antrenori au fost căutaţi pentru a sediscuta pe marginea unei posibile colaborări. Radu Voina a avutchiar două convorbiri, însă selecţionerul a refuzat de fiecaredată. "Am avut o discuţie lungă dimineaţă şi încă una dupăprânz (n.r. - ieri), destul de protocoloră, chiar cu rugăminţi.Acum, dintr-odată sunt rugat, sunt bun şi frumos! Nu cred că estemomentul de aşa ceva, am refuzat oferta", a declarat Voinapentru Mediafax. Surse apropiate antrenorului susţin că oferta afost refuzată întrucât aceasta nu a fost destul de clară. În plus,Voina n-ar vrea să preia din mers echipa întrucât, în cazul unuiinsucces duminică cu Buducnost, toată vina necalificării însemifinale i-ar putea fi imputată. Discuţiile nu au fost însăîntrerupte total, conducerea sperând că ar putea să-l convingă pânăazi.

Târcă,susţinută de Neagu

Gheorghe Tadici a fost căutat, la rândul lui, duminică seara demanagerul Constantin Roibu, însă antrenorul a refuzat, familiareprezentând principalul motiv. Alte surse au susţinut că MarianaTârcă a fost văzută ieri în Vâlcea, mai ales că ea a li

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 58 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 10 ore
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°