Parca dintotdeauna Iasiul, spatiul moldav in general, a fost leaganul culturii noastre, pastrind peste vreme repere fundamentale ale existentei sau ale trecerii marilor personalitati ale literaturii, artelor plastice, teatrului si muzicii prin acele locuri binecuvintate de Dumnezeu.
Deloc intimplator, superba cladire a Teatrului National a gazduit, in anii razboiului, spectacolele oferite de Societatea Lirica Romana, infiintata sub conducerea lui Enescu de catre numerosii artisti de elita refugiati de la Bucuresti, astfel incit, intre 1917 si 1918, publicul iesean a ascultat, poate pentru prima oara, citeva opere celebre. Comentind realizarea primei productii, Enescu nota, in Neamul romanesc (mai 1918), ca „este un inceput de realizare, si acum depinde de generozitatea publicului si a statului ca pe-ncetul aceasta infaptuire sa poata da pe deplin roadele ei“. Cuvinte profetice care aveau sa se adevereasca abia in 1956 cind s-a hotarit infiintarea Operei Romane, iar cortina s-a ridicat in 3 noiembrie, pe aceeasi scena a Nationalului, pentru spectacolul inaugural cu opera Tosca de Puccini. incepea in acea seara o superba istorie care acum, la ceas aniversar, a fost evocata in cadrul manifestarilor ce au marcat jubileul cu multa eleganta si caldura, dar si cu tristetea imposibilitatii prezentarii unor spectacole „adevarate“ in acest context special, pentru ca exact acum cladirea seculara a Teatrului National (ce gazduieste deopotriva Opera Nationala Romana) a intrat intr-un indelungat proces de restaurare care va dura cel putin doi ani.
Initial, se spera organizarea unei noi editii a Festivalului de opera si balet (care astfel si-ar fi reluat cursul firesc dupa o prea indelungata „pauza“ datorata lipsei de fonduri), dar conditiile obiective au determinat o „formula“ de compromis, realizata insa cu minutie si extraordinara daruire, reusind sa o
