Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lampard semnează cu Inter în Ianuarie

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 iulie 2008 ·

Mijlocaşul englez Frank Lampard (foto) va semna un precontract cu gruparea italiană Inter Milano pe 1 ianuarie 2009, când va intra în ultimele şase luni de contract la Chelsea Londra, potrivit News of the World. Nu este exclus însă ca jucătorul să ajungă chiar mai devreme la echipa antrenată de Mourinho.

Fotbalistul doreşte să plece la Inter pentru că acolo poate să fie antrenat de fostul lui manager de la Chelsea, Jose Mourinho, şi va încasa 160.000 de lire sterline pe săptămână. El poate semna cu gruparea italiană în prima zi a anului viitor, deoarece se va afla atunci în ultimele şase luni de contract, iar din iunie 2009 poate fi transferat oficial, însă Chelsea nu va încasa nici un ban, deoarece Lampard va deveni liber de contract.

Presa engleză scrie că informaţia a fost confirmată de unul dintre apropiaţii jucătorului, care a afirmat că Lampard ar vrea să plece cât mai repede de la Chelsea, dar clubul londonez vrea să-l păstreze până la finalul contractului. „Chiar dacă o să-i propună un nou contract pe cinci ani, sunt sigur că Frank nu va accepta, pentru că răul a fost deja făcut“, a spus sursa citată.

Lampard a evoluat la Chelsea în ultimii şapte ani, fiind transferat de la West Ham pentru suma de 11 milioane de lire sterline.

Presa din Italia scrie că Inter vrea să-l transfere pe Lampard chiar în această vară şi va face o nouă ofertă grupării Chelsea, de peste 18 milioane de euro plus atacantul brazilian Adriano, propunere pe care antrenorul Scolari ar dori să o accepte. Mijlocaşul englez Frank Lampard (foto) va semna un precontract cu gruparea italiană Inter Milano pe 1 ianuarie 2009, când va intra în ultimele şase luni de contract la Chelsea Londra, potrivit News of the World. Nu este exclus însă ca jucătorul să ajungă chiar mai devreme la echipa antrenată de Mourinho.

Fotbalistul doreşte să plece la Inter pentru că acolo poate să

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum o ora
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Echipa mexicană Pachuca a câştigat Liga Campionilor Concacaf

News.ro acum 23 minute
Echipa mexicană Pachuca a câştigat, sâmbătă seara, pe teren propriu, pentru a şasea oară, Liga Campionilor Concacaf (America de Nord, Centrală şi Caraibe), învingând în finală, cu 3-0, formaţia americană Columbus Crew. Golurile au fost marcate de Ro

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum 25 minute
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Premieră: China anunţă că nava sa a ajuns pe partea întunecată a Lunii

Mediafax acum 3 ore
Chang'e 6 a aselenizat în bazinul Polul Sud-Aitken, duminică dimineaţa, la ora 06.23, ora Beijingului (22.23 GMT sâmbătă), a anunţat Administraţia Spaţială Naţională din China (CNSA), potrivit BBC. Lansată pe 3 mai, misiunea îşi propune să colecteze

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 3 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 3 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum 3 ore
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

26°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°