Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SISTEMUL de apărare antiaeriană PATRIOT: Ce conţine şi cât de eficient este

Publicat in Mediafax, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Rachetele Patriot, a căror instalare în Turcia a fost aprobată marţi de NATO, reprezintă un sistem de apărare avansat de tip sol-aer, împotriva avioanelor sau rachetelor de croazieră sau balistice, informează BBC News Online.

Producţia a început în 1980, însă sistemele Patriot au fost utilizate pentru prima dată în Războiul din Golf, în 1990-1991, după invazia Kuwaitului de către Irak, cu toate că eficienţa împotriva rachetelor irakiene Scud a fost scăzută în comparaţie cu estimările făcute de armată.

Echipamentul a cunoscut îmbunătăţiri succesive, îndeosebi în privinţa capacităţilor de neutralizare a rachetelor balistice, find utilizat cu succes în Operaţiunea Iraqi Freedom din 2003.

Rachetele Patriot sunt deţinute de 12 ţări: Statele Unite, Olanda, Germania, Japonia, Israel, Arabia Saudită, Kuwait, Taiwan, Grecia, Spania, Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite.

Sistemul este bazat pe o remorcă mobilă, transportabilă cu avioane de tip C5 Galaxy, iar componentele sunt inter-operabile, astfel încât ţările NATO pot colabora în asamblarea unui sistem de apărare, care poate fi instalat într-o regiune îndepărtată, precum graniţa turco-siriană.

Un sistem Patriot este alcătuit din patru elemente: sistemul radar, centrul de control şi generatorul de energie electrică, turnurile de comunicaţii şi lansatoarele de rachete instalate pe camioane.

Producătorul garantează că un camion poate fi echipat cu până la 16 lansatoare, însă armata Statelor Unite foloseşe de regulă de la cinci până la opt lansatoare per baterie.

Fiecare lansator este echipat cu patru rachete, ultima versiune de tip "Pac-3" având capacitatea de a susţine chiar 16 rachete. Lansatoarele pot fi dispuse şi coordonate cu până la un kilometru depărtare de centrul de control.

Radarul funcţionează cu tehnologia reţelei de antene comandate în fază, care scanează cer

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°