Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nebunia retrocedarilor

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 15 august 2001 ·

Iasul a intrat sub un adevarat asediu al cererilor de retrocedare. Scorul dintre Primarie si Prefectura este deocamdata egal, la fiecare dintre aceste institutii inregistrindu-se peste 500 de notificari privind revendicarea de catre fostii proprietari sau mostenitori ai acestora a imobilelor nationalizate. Primul pas a fost facut de Regele Mihai, urmat de mostenitorii familiei princiare Sturdza. Noi revendicari de rasunet au venit insa din partea unor persoane mai putin cunoscute. Un anume Lascar Vachtel (sau Wachtel) solicita, printr-o notificare adresata Prefecturii, restituirea in natura a imobilului in care functioneaza in prezent Institutul de Istorie "A.D. Xenopol", situat pe strada Lascar Catargi nr.15. Alte patru cereri de restituire prin despagubiri banesti au venit din partea lui Dan Pavelescu, al carui tata, Petru Pavelescu a fost proprietarul a patru cinematografe existente inainte de 1945 in Iasi. Acesta solicita 100.000 de dolari pentru imobilul din strada Lapusneanu, cunoscut iesenilor sub denumirea de Cinema "Tineretului" (fostul cinematograf "Phoenix"), si alti 200.000 de dolari pentru actualul sediu al cinematografului "Republica" (fostul Cinema "Trianon"). Celelalte doua imobile pe care le revendica Pavelescu sint actualele sedii ale Consiliului Judetean si Hotelului "Unirea", unde au functionat - sustine petitionarul - cinematografele interbelice "Puskin", respectiv "Sidoli" si care au fost demolate. Pentru fiecare din aceste foste proprietati, mostenitorul familiei Pavelescu solicita cite 100.000 de dolari. In notificarea prezentata la Prefectura, Dan Pavelescu a specificat ca actele doveditoare vor fi prezentate in termen de 12 luni de la data depunerii. O alta familie de mostenitori, raspindita in Israel si SUA, solicita despagubiri banesti in valoare de 6,7 miliarde de lei, adica peste 230.000 de dolari. Spectorman Ben Ami, Meron Fani, Fridman

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 47 minute
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Papa Francisc a folosit un termen insultător pentru a se referi la homosexuali (presă)

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a folosit recent un termen insultător şi vulgar vorbind despre homosexualii din Biserica Catolică, au relatat luni mai multe canale media italiene, potrivit AFP. Papa FranciscFoto: Evandro Inetti/ZUMA / SplashNews.com / Splash / Profim

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 12 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 9 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 9 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 12 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 14 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 31 minute
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 7 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°