Guvernatorul Băncii Naţionale susţine că în curând ar putea creşte preţurile la produse, tarifele la resursele energetice şi taxele. Ritmul anual al inflaţiei se va încadra însă în intervalul de o cifră, obiectiv pe termen mediu în Strategia de politică monetară pentru anii 2010-2012.
Rata inflaţiei se va menţine în 2011 la nivelul de 8,4%, prognozat în luna mai, a declarat Dorin Drăguţanu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), într-o conferinţă de presă ţinută cu ocazia lansării celui de-al treilea raport asupra inflaţiei.
În acelaşi timp, anul viitor BNM se aşteaptă la o inflaţie mai mare, de 7,4%, deşi în luna mai previziunile erau de 5,7%, iar în februarie prognozele au fost de 4,5%. Revizuirea acestor cifre a fost cauzată de unele presiuni inflaţioniste mai mari decât în 2011, creşterea preţurilor internaţionale la produsele alimentare, curs de schimb dolar/euro mai depreciat. De asemenea, se vor resimţi efectele majorării preconizate de autorităţi a impozitelor indirecte şi creşterea cererii.
Dorin Drăguţanu a spus că evoluţia preţurilor din interiorul ţării este determinată de cele de pe piaţa internaţională. Astfel, scumpirea alimentelor este un fenomen global şi el afectează şi ţara noastră. „Nu există o economie în lume unde preţurile nu se majorează. Creșterea economică întotdeauna este însoţită de mărirea preţurilor, dar este important ca acestea să fie ţinute sub control, pentru că pe termen lung aceasta bate în avansarea economiei. În ultimele 18 luni însă inflaţia anuală în Republica Moldova a fost cu mult mai mică decât cea anterioară. Acest lucru indică eficienţa politicii BNM de ţintire a inflaţiei", a declarat guvernatorul Băncii Naţionale.
Scumpirea gazelor, risc pentru economie
Totodată, specialiştii băncii estimează că un risc important pentru economie şi inflaţie îl constituie creşterea tarifului la gazele