Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Imnului Naţional, serbată la peste 40 de grade Celsius cu poezii şi cântece patriotice

Publicat in Adevarul, luni 29 iulie 2013 ·

Pe o căldură greu de suportat, Ziua Imnului Naţional al României a fost sărbătorită, luni dimineaţă, în Piaţa Dacia din municipiul Buzău. Evenimentul a fost organizat de Instituţia Prefectului - Judeţul Buzău, Garnizoana Buzău şi Palatul Copiilor. Din cauza căldurii, unui copil i s-a făcut rău.

Pe un soare arzător, astăzi s-a sărbătorit şi la Buzău Ziua Imnului Naţional. Reprezentanţii instituţiilor participante au evocat semnificaţia zilei, după care a fost oficiat un ceremnial religios.

A urmat un moment artistic realizat de către elevii de la Palatul Copiilor. Îmbrăcaţi în costume populare, cu cămăşi cu mâneci lungi şi veste negre, deşi temperatura pe plaoul din Piaţa Dacia trecea lejer de pragul de 40 de grade Celsius, copiii au cântat, au dansat şi au recitat poezii timp de de aproape 40 de minute.

La un moment dat, pentru că n-a mai spurtat căldura de pe platou, unui copil i s-a făcut rău şi a părăsit ansamblul popular, pentru a lua loc la umbră. El şi-a revenit în câteva minute, după ce a băut un pahar de apă rece.

La final, participanţii la manifestare, oficialităţi şi militari, au cântat imnul naţional iar evenimentul s-a încheiat cu o defilare a militarilor din Garnizoana Buzău, şi ei toropiţi şi de căldura de afară pentru a marca acest eveniment.

29 iulie este Ziua Imnului Naţional al României , "Deşteaptă-te, române!". În această zi, în anul 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a citit noua Constituţie, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluţiei paşoptiste "Deşteaptă-te, române", devenit după Revoluţia din 1989 imnul naţional al României.

Citeşte şi: VIDEO O fetiţă de 7 ani a impresionat publicul şi autorităţile prezente la Ziua Imnului Naţional

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 48 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°