Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DEZASTRU în sănătate: România investeşte într-un an cât Elveţia în 20 de zile

Publicat in Romania Libera, marți 20 august 2013 ·

Guvernul României investeşte în sistemul sanitar doar 500 de dolari pe cap de locuitor în fiecare an, sumă ce plasează România pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, după Polonia, Ungaria sau Bulgaria, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în martie 2013.

Trei dintre cei cinci vecini ai României au investiţii mai mari în domeniul sanitar comparativ cu ţara noastră, astfel că Ungaria investeşte 1.085 de dolari pe cap de locuitor, Serbia 622 de dolari pe cap de locuitor, iar Bulgaria 522 de dolari.

În coada clasamentului european la investiţii se află Moldova, cu 224 de dolari pe cap de locuitor. Pe penultimul loc se află Albania, cu 225 de dolari, Ucraina, cu 263 de dolari, Macedonia, cu 334 de dolari şi Bosnia-Herţegovina, cu 493 de dolari pe cap de locuitor.

Pentru ţările din Europa de Vest, sumele sunt mult mai mari. Elveţia este ţara europeană cu cele mai mari investiţii în sistemul sanitar, cu 9.121 de dolari pe cap de locuitor, urmată de Norvegia, cu 8.987. În Uniunea Europeană, Germania şi Franţa au investiţii semnificative. Guvernul german investeşte anual 4.875 de dolari pe cap de locuitor pentru sănătate, în timp ce Franţa investeşte 4.952 de dolari pe cap de locuitor.

Dacă facem un calcul, România investeşte în domeniul sanitar 500 de dolari pe cap de locuitor într-un an. În Elveţia, 500 de dolari acoperă doar 20 de zile de serviciu sanitar public, iar în Germania, doar 37 de zile.

Citeşte şi Cifrele dezastrului. De ce are nevoie Guvernul de noi taxe

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, în luna iunie, că e nevoie de multe miliarde de euro pentru ca România să aibă o infrastructură acceptabilă în domeniul sănătăţii şi că Executivul nu are, momentan, finanţele necesare pentru o astfel de investiţie.

"E nevoie de multe miliarde de euro pentru a avea o infrastructură la ni

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 4 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 4 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum o ora
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 55 minute
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

20°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°