Schimbarile sociale au afectat indeosebi aceste categorii sociale puternice, solide, stapine odinioara pe destinele lor. Iar cei care au trait timpuri de glorie si putere resimt acut schimbarea. Nu e numai economica, ci si sociala, psihologica. In urma cu cinci-sase ani, la Universitatea Laval din Québec, profesorul Daniel Mercure, specialist in sociologia muncii, mi-a povestit, oarecum amuzat, o intimplare petrecuta la Bucuresti, in primii ani de dupa schimbare: fusese invitat sa tina niste conferinte si, cum se ocupa de istoria muncii in gindirea occidentala, a propus un subiect circumscris acestei arii de cercetare. Mare i-a fost mirarea cind organizatorii l-au refuzat, spunindu-i ca subiectul nu prezinta interes, tribulatiile clasei muncitoare nu mai preocupau pe nimeni. Incepusera mineriadele, iar framantarile si necazurile muncitorilor nu mai impresionau. Mi-am amintit de acest episod cind am deschis o carte recenta, o cercetare a antropologului american David A. Kideckel asupra trupului si culturii clasei muncitoare in Romania postsocialista (Polirom, 2010). Viata muncitorilor este un subiect stinjenitor in Europa Centrala si de Est, asa isi incepe autorul prefata, precizind ca va folosi termenul postsocialism, utilizat in Occident pentru a desemna sistemul economic, si nu cel folosit in tarile din Est, postcomunism, ce descrie sistemul politic. In doar citiva ani, crede, din "modele de excelenta ale virtutii socialiste", muncitorii au devenit niste paria, simboluri ale incertitudinilor tranzitiei. Ei sint vizibili doar atunci cind protesteaza sau ameninta, altfel sint ignorati sau aratati cu degetul ca indicatori ai esecului vechii orinduiri sociale. Profesor de antropologie culturala si aplicata, consultant al unor organizatii internationale, autor al inca unei carti, remarcabile, traduse la Polirom (Colectivism si singuratate in satele romanesti, 2006), aut